4445

Igor Dodon, decide-te odată! Socialistul s-a făcut de râsul lumii cu declarațiile contradictorii (Video)

dodon, politic

Igor Dodon a ajuns de râsul lumii! În perioada în care politicienii încep din nou să-și curețe imaginea publică și vin cu mesaje evlavioase despre viitorul prosper al țării și cursul politic pe care ar trebui să-l abordăm, nu de alta, dar e an electoral totuși, socialistul se pare că dat-o în bară. Și dat-o bine de tot.

Acum trei ani, Igor Dodon spunea tare și mare că ”este neprofesionist să vorbim despre aderarea la Uniunea Vamală prin portul Giurgiulești”. Dar asta era acum trei ani, acum trei ani era o utopie, acum nu mai e. Din 2011 și până acum Dodon a făcut stânga-mprejur și și-a schimbat viziunile, dar și mesajul.

Între timp direcția din care bate vântul s-a schimbat și odată cu ea și cântările lui Dodon. Dacă atunci se declara un opozant convins al aderării la Uniunea Vamală, acum socialistul spune că este mai mult decât important s-o facem. În 2013, Igor Dodon revine cu un spot în care, dincolo de faptul că pare să încearcă să se convingă pe sine de ceea ce zice, le transmite cetățenilor că ”Moldova are nevoie de ALTCEVA”. Soluția a devenit brusc Altceva, iar acel altceva presupunea că ”noi trebuie să protejăm economia, să păstrăm bunele relații cu Rusia și să ne integrăm în Uniunea Vamală”.

sursa: kankan

4