834

S-a adoptat legea Firea. USL brevetează primarul cu răspundere limitată

Senatorii au adoptat, astăzi, o propunere legislativă care modifică Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală în sensul că primarii vor putea să îşi delege din atribuţii viceprimarului, secretarului, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective.


Propunerea legislativă, iniţiată de senatorii PSD Gabriela Firea şi Darius Vâlcov, a adoptată de către plenul Senatului cu 110 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă şi şase abţineri.

Conform Agerpres, senatorii au adoptat, totodată, şi un amendament formulat în Comisia juridică și în Comisia pentru administraţie publică din Senat, potrivit căruia și preşedintele de consiliu judeţean poate delega, prin dispoziţie, din atribuţii vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes naţional.

Legea are caracter organic, iar Senatul este cameră decizională în acest caz. Firea, care este soția primarului orașului Voluntari, Forentin Pandele, a explicat, acum câteva luni, când a inițiat proiectul, că primarul nu se poate pricepe la toate și că este firesc să paseze răspunderea unui specialist. Totodată, aceasta a spus că nu se consideră în conflict de interese ca inițiator al legii, deși soțul ei este primar.



EVZ.ro
0