1097

Ucraina, la un pas de sciziune

Vestul ţării fierbe după ce manifestanţii pro-europeni au ocupat instituţii guvernamentale în semn de protest faţă de politica administraţiei de la Kiev.

Ucraina părea ieri o ţară în pragul de a se rupe în două, pe măsură ce protestele anti- guvernamentale s-au extins spre vest, căzându-le pradă, rând pe rând, sedii ale administraţiilor de stat. La Cernăuţi, sute de manifestanţi au luat cu asalt clădirea administraţiei de stat pentru a-l forţa pe reprezentantul guvernului în teritoriu, Mihail Papiev, să îşi semneze demisia.
 
Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea furioasă, dar, în cele din urmă, manifestanţii au ocupat clădirea, guvernatorul a fugit iar poliţia s-a retras. Proteste similare au fost semnalate şi în celelate regiuni din vestul Ucrainei, o regiune tradiţional ataşată valorilor occidentale.
 
La Liov, cel mai mare oraş din vestul ţării, situat în apropierea graniţei cu Polonia, manifestanţii au intrat în biroul guvernatorului Oleh Salo, cerându- i demisia şi scandând "revoluţie". Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile vecine din centrul oraşului sunt înconjurate de baricade, manifestanţii din Liov au ridicat întărituri din pneuri şi saci de nisip în faţa clădirii administraţiei, unde au instalat o scenă şi recipiente metalice cu cărbuni aprinşi lângă care să se încălzească. Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este valabilă. El a sosit la administraţie ieri dimineaţa, dar a trebuit să plece fără să poată intra.
 Cu roşu - regiunile unde manifestanţii au ocupat sedii ale instituţiilor guvernamentale, cu roz, provinciile unde protestele sunt încă la început 
FOTO: LIGA.NET

 
Protest pe autostradă
 
Manifestanţii au blocat, de asemenea, o autostradă care duce spre frontiera poloneză, în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev. Au fost ocupate administraţiile şi din regiunile Rivnenska, Ternopilska şi Kmelnitska (vest). La Rivne, un oraş din nord-vestul ţării, aproape de graniţa cu Belarus, demonstranţii au dărâmat uşile clădirii guvernatorului şi i-au vandalizat biroul, strigând "Jos cu hoţii!", referire la administraţia de la Kiev condusă de preşedintele Viktor Ianukovici. Proteste au avut loc şi la Cerkasî, în centru, şi Luţk, în vest.
 
Rusia se agită
 
Situaţia tot mai fragilă din Ucraina îngrijorează Moscova. Ieri dimineaţă, preşedintele Vladimir Putin a condus o şedinţă operativă a Consiliului de Securitate al Rusiei, dedicată violenţelor din Ucraina. Tot ieri, liderul comisiei de politică externă din camera superioară a parlamentului rus, Mihail Marghelov, a denunţat "o tentativă de lovitură de stat" la Kiev.
 
În urmă cu doar câteva zile, anticipând o extindere a protestelor pro-europene spre vest, ultranaţionalistul rus Vladimir Jirinovski a declarat că doar divizarea Ucrainei între vestul catolic şi estul ortodox mai poate pune capăt violenţelor.

0