898

Este oficial: SUA susţin Unirea dintre România şi Republica Moldova


  Sâmbătă dimineaţa, în cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul secretarului american pentru afaceri europene şi euroasiatice, a declarat că este de acord şi susţine orice alegere democratică a Republicii Moldova, inclusiv Unirea acesteia cu România.  
Victoria Nuland a primit din sală o întrebare legată de viitorul Republicii Moldova şi de posibila Unire cu România :" Cum vedeţi traseul european al Republicii Moldova în urma summitului de la Vilnius şi cum privesc SUA declaraţiile despre unirea cu România?"
Victoria Nuland a declarat că SUA susţine orice alegere a Republicii Moldova atâta timp cât este o decizie suverană: " SUA susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi dreptul R.Moldova de a-şi alege propriul viitor. "
 
România a fost felicitată pentru rolul major pe care l-a jucat în susţinerea traseului european al Republicii Moldova şi în democratizarea celui de al doilea stat românesc :"Am susţinut puternic Parteneriatul Estic şi oportunităţile pe care UE le-a oferit ţărilor din est prin asocierea la pactul de liber schimb, prin oportunităţile legate de acordarea vizelor. 


Credem că este un enorm pas pozitiv pentru ţări precum Moldova, Georgia, Ucraina. 


Ştiţi că dl secretar de stat Kerry a fost în Moldova de curând pentru a felicita aceast stat pentru acordul de asociere cu UE. Am fost în contact cu UE în legătură cu acest subiect pentru a încuraja accelerarea acestor procese.

Cred că România are multe motive să fie mândră de sprijinul şi ghidajul (“mentoring” in original – n.red.) pe care l-a acordat R.Moldova pentru a deveni mai independentă, mai democrată, mai prosperă şi mai sigură. 


Vreau să vă felicit pentru susţinerea pe care le-o arătaţi pentru independenţa energetică, educaţie, pentru susţinerea arătată în interiorul UE şi pentru dezvoltarea Parteneriatului Estic. 
SUA şi Romania sunt partenere care susţin o Moldovă independentă, suverană şi democrată."


De altfel poziţia SUA nu constituie o surpriză, aceasta fiind una constantă după 1989. Este în interesul geostrategic al acesteia să împingă graniţele Europei când mai spre Est şi mai ales prin intermediul unui stat partener fidel cum este România.

0