637

Un proiect de lege adoptat demult în UE, înregistrat în Parlamentul R. Moldova

În Republica Moldova ar putea fi instituită răspunderea penală pentru susținerea și propagarea ideologiei naziste, negarea sau justificarea în public a crimelor comise de regimul totalitarist nazist. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de către deputații neafiliați, foști comuniști: Vadim Mișin, Oleg Babenco și Veronica Abramciuc.
Autorii proiectului propun pedepse cu închisoarea de până la trei ani și amenzi mari pentru cei care vor confecționa și răspândi simbolurile fasciste și xenofobe, uniformele, sloganele, drapelele sau orice alte însemne ale naziștilor. Pentru asemenea acțiuni, persoanele fizice ar putea primi între trei luni și trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pentru o perioadă de până la cinci ani. Persoanele juridice vor achita amenzi între 120 și 160 de mii de lei sau vor rămâne fără licență de activitate.
Persoanele fizice care vor adera sau sprijini un grup sau o organizație care promovează ideile naziste, chiar dacă organizația nu are personalitate juridică, vor putea fi pedepsite cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la 10 ani. Persoanele juridice vor achita amenzi de până la 200 de mii de lei.

Pedepse penale pentru susținerea nazismului se aplică în majoritatea statelor europene cu democrații avansate cum ar fi: Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Letonia, Lituania, România.

0