658

Voronin ameninţă să aducă 10.000 de oameni în Parlament. Iată ce îi răspunde Corman VIDEO

 Comuniştii ameninţă să aducă 10.000 de oameni în Parlament, dacă audierile privind capitalizarea BEM şi concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău nu vor fi transmise în direct, la postul public de televiziune.
După ce mai mulţi deputaţi PCRM au cerut ca postul naţional Moldova 1 să asigure transmisiune live de la şedinţa de azi a Parlamentului, liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, a venit şi cu ameninţări la adresa coaliţiei de guvernare.  "Moldova 1 e finanţată din bugetul statului, ceea ce înseamnă că reprezintă fiecare cetăţean în parte. Chestiunea BEM e una foarte importantă, care afectează fiecare cetăţean, de aceea insistăm să se transmită în direct. Nici nu e vorba despre a pune la vot sau nu. Vreţi să avem în sală 10.000 de cetăţeni, ca să lucreze împreună cu noi? Poftim, noi vă asigurăm această posibilitate. Dacă nu doriţi să faceţi acest lucru, înseamnă că din start ştiţi că sunteţi vinovaţi", a declarat Voronin.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a venit cu replica: "Înţelegem interesul pe care îl aveţi, dar nu ne puneţi în situaţia să acţionăm cu ajutorul unor măsuri autoritare".
Iar deputatul Valeriu Saharneanu le-a amintit comuniştilor despre situaţia Moldova1 în perioada când se aflau la guvernare: "Ei nu vor dezbateri publice, ei vor dezordine publică. Timp de 9 ani, ei au ţinut sub captură această televiziune, iar acum, conform Codului Audiovizualului, instituţia publică are o politică editorială independentă şi nimeni, inclusiv din Parlament, nu poate să facă presiuni ca această instituţie să acţioneze aşa cum pofteşte politicul nostru".
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a încercat să calmeze spiritele. "Toate aceste acţiuni ale PCRM în stradă, 10.000 de cetăţeni să vină în sală, toate sunt legate de Summitul de la Vilnius. Rog să nu permiteţi o destabilizare a situaţiei. Nu e nimic straşnic dacă se va trasmite în direct. Fiţi mai deştepţi şi mergeţi cu un pas înaintea comuniştilor", a menţionat Ghimpu.
Şeful Legislativului a reamintit, însă, că televiziunea publică nu poate fi obligată să transmită live un eveniment sau altul, dar şi-a exprimat speranţa că cei de la Moldova 1 vor lua în consideraţie doleanţele deputaţilor.
http://www.publika.md/voronin-ameninta-sa-aduca-10-000-de-oameni-in-parlament--iata-ce-ii-raspunde-corman-video_1615331.html
0