817

Societatea civilă în acțiune!

CEL MAI MARE PROTEST ANTI-OPRESCU al bicicliştilor. 5.000 de oameni S-AU PREFĂCUT MORŢI în Piaţa Victoriei
Bicicliştii au organizat, astăzi, un marş de protest în Capitală, începând cu ora 14.00. Protestatarii au cerut primarului Capitalei să construiască mai multe piste speciale pe şoselele din Bucureşti. După-amiază, în jurul orei 18.30, mulţi s-au alăturat celor care protestează împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

Bicicliştii militează pentru piste care să poată fi folosite
Sursa: Vlad Stănescu

12


Timp de câteva minute, podul Basarab a fost blocat pe ambele sensuri, după ce protestatarii s-au dat jos de pe biciclete și s-au așezat pe asfalt, scandând împotriva primarului Sorin Oprescu.
Mitingul a început de la ora 14.30, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Piaţa Charles de Gaulle şi are ca destinaţie finală Parcul Tineretului. La acest protest s-au adunat în jur de 5.000 de oameni, din estimările organizatorilor, care se vor întinde pe carosabil, în zona Pieţei Victoria, prefăcându-se morţi, în semn de protest faţă de cuvintele primarului Oprescu: „Nu vreau să număr morţii”. Protestatarii şi-au adus şi copiii la marş, echipaţi cu căşti de protecţie. Mai multe echipaje de poliţie îi vor supraveghea pe participanţii la marş, de-a lungul traseului.
Desfăşurat sub sloganul „Vrem piste pe şosea. Vrem un oraş pentru oameni!”, evenimentul se adresează nu doar pasionaţilor de ciclism, ci tuturor celor care iubesc sportul. "Pe 21 septembrie 2013, pe bicicleta, pe role sau cu trotineta, in alergare usoara sau in carucior, va invitam sa iesiti in strada pentru a cere politicienilor sa arate respect fata de cei care i-au ales. În Romania, mersul pe jos si cu bicicleta - cele mai ieftine si sanatoase moduri de deplasare - sunt desconsiderate de catre politicieni. Cu costuri mai mici si cu beneficii mai mari, orasele conduse de edili gospodari reusesc sa ofere conditii de viata mai bune pentru locuitorii sai. Si la noi este posibil!", scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Traseul marşului bicicliştilor este următorul: Piaţa Charles de Gaulle - Arcul de Triumf - Şoseaua Kiseleff - Piaţa Victoriei - Şoseaua Nicolae Titulescu - Pasajul Basarab - Şoseaua Grozăveşti - Întoarcere la Intrarea Grozăveşti - - Pasajul Basarab - Şoseaua Nicolae Titulescu - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei - Izvor - Splaiul Independenţei - Bulevardul Libertăţii-Bulevardul Naţiunile Unite - Strada Izvor - Calea 13 Septembrie - Bulevardul Libertăţii - Piaţa Constituţiei - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Parcul Tineretului.
În jurul orei 18.30, aceştia urmează să se alăture, în Parcul Izvor, ONG-urilor care protestează împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Protestatarii plănuiesc să organizeze un lanţ uman în jurul Parlamentului României, timp în care bicicliştii vor înconjura clădirea, pe două roţi.


 

0