889

TOP 10: Automobilele judecătorilor de la CSJ

TOP 10: Automobilele judecătorilor de la CSJ



Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), ocupă prima poziţie în topul judecătorilor de la CSJ cu cele mai multe şi mai luxoase automobile. Acesta deţine două automobile de model Mercedes şi un Subaru Forester în valoare de peste 1,5 milioane lei. Pe locul doi şi trei se poziţionează vicepreşedinţii CSJ, Svetlana Filincova şi Constantin Gurschi. Iar pe ultima poziţie din clasament se situează judecătorul Petru Ursache, care este proprietarul unui Volkswagen Passat fabricat în anul 1990 şi a unui Moskvitch 412.
 
La CSJ activează 33 de judecători. În declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, patru magistraţi susţin că nu deţin automobile, iar ceilalţi 29 de judecători deţin, în total, 39 de automobile. Cele mai populare automobile pe care le folosesc judecătorii de la CSJ sunt de model Mercedes şi Toyota — 12 automobile, BMW şi Hyundai — 8 automobile, Audi A6 — 2, celelalte fiind de diferite modele (Grafic nr. 1).


 

 

Vicepreşedinta CSJ «a uitat» să declare un Porsche  


Primul loc în topul cu cele mai multe şi mai luxoase automobile de la CSJ îl deţine Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ, care declară că este proprietarul a două Mercedes-uri în valoare de peste 1,3 milioane de lei şi a unui Subaru Forester, estimat la 304 mii de lei. Pe locul doi se află Svetlana Filincova, vicepreşedinta CSJ, care deţine şi funcţia de preşedintă a Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ din cadrul aceleiaşi instituţii. Ea a declarat că deţine două automobile de model Toyota în valoare de aproximativ 300 mii de lei.
 
În declaraţia de avere pe anul 2012, judecătoarea Svetlana Filincova nu a indicat că deţine şi un automobil de model Porsche Cayenne, de culoare maro, fabricat în 2012, în valoare de 612 mii de lei, înscris pe numele soţului său, Anatoli Filincov, de profesie avocat. Potrivit unor documente obţinute de la Serviciul de Grăniceri al R. Moldova, vicepreşedinta CSJ şi soţul său au folosit automobilul Porsche Cayenne şi atunci când s-au deplasat în România, pe 3 august 2012, trecând vama pe la Leuşeni-Albiţa. După 15 zile de vacanţă aceştia au revenit acasă prin acelaşi punct vamal.
 
În 2008, în loc de automobile, a declarat stupi de albine. În 2012 — un Hyundai  


Ion Corolevschi, judecător la CSJ, a declarat, în 2008, la rubrica «Bunuri mobile», categoria «Tipul şi marca automobilului», că deţine o remorcă «Gaz», în valoare de 3 mii de lei, şi 50 de stupi de albine, estimaţi la 15 mii de lei. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, magistratul Ion Corolevschi anunţă că este proprietarul unui automobil de model Hyundai Getz, fabricat în 2007, estimat la 5 mii de lei, pe care l-a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2013. Pe piaţa auto, un asemenea automobil la mâna a doua poate fi procurat la un preţ de 10 ori mai mare, contra 50 mii de lei.
 
Judecătorii Olga Adam, Iurie Şumcov, Elena Covalenco şi Ion Vâlcov au declarat că împreună cu soţul/soţia nu au în proprietate vreun automobil, dar că deţin apartamente, case, bani la bancă sau acţiuni la anumite întreprinderi. Totodată, magistraţii Vera Macinskaia şi Nicolae Clima, numele şi fotografiile cărora au apărut pe mai multe panouri din Chişinău instalate ilegal, fiind prezentaţi drept «Cei mai corupţi judecători din Moldova», au declarat că deţin automobile de lux: judecătoarea Macinskaia deţine două BMW-uri, estimate la 94 mii de lei, iar Nicolae Clima – un automobil Skoda Superb de 336 mii de lei.
 

 

Cu «Moskvitch» şi casă de 4 milioane de lei  


Pe ultimul loc în topul cu cele mai luxoase automobile de la CSJ se poziţionează judecătorul Petru Ursache. Acesta a declarat că are un Volkswagen Passat, fabricat în 1990, preţul de piaţă al căruia este de 12 mii de lei. Tot el deţine şi un Moskvitch 412, cumpărat în anul 1991 contra 11500 de ruble ruseşti, echivalentul a 4505 lei moldoveneşti. În schimb, judecătorul Petru Ursache deţine o casă cu două nivele şi mansardă în cartierul de elită situat pe str. Pietrarilor, estimată de experţii imobiliari la 4 milioane de lei. Tot aici magistratul deţine şi câteva terenuri estimate la peste 1 milion de lei.
 
Cel mai scump automobil de la CSJ este al lui Mihai Poalelungi, un Mercedes ML 320 CDI, în valoare de 720 mii de lei.

0