Transnistria este un alt balast, după clasa politică de la Chişinău
Conaţionala DANIELA BODRUG este - în luările sale publice de poziţie, în calitate de vicepreşedinte al Mişcării Populare Antimafie, din Republica Moldova -, o voce puternică, cu un viitor semnalabil.
"Iată şi primul meu interlocutor, din landul românesc de peste Prut, care nu s-a sfiit - şi bine a făcut - ca să vitrioleze "lipsa de curaj şi caracter a clasei politice de la Chişinău, dar în primul rând a celei de la Bucureşti, de a spune adevărul şi de a acţiona politic, în numele lui." Dialogul realizat cu o fiinţă severă, în declaraţii şi prin limbajul corpului a fost unul deosebit. Daniela Bodrug este o româncă deloc defensivă, mai degrabă dură şi neîmpăcată cu realităţi ce şi le doreşte depăşite, visând, cu ochii deschişi şi argumente imbatabile la un viitor mai bun, în casa unică a tuturor românilor, momentan despărţiţi de Milcovul de azi, dar care au şansa de a închide uşa nefericirilor istorice ale unui trecut dramatic şi de a păşi pe calea comună - europeană.
Unul dintre fulgerele sale cerebrale, care mi-a atras atenţia asupra determinării cu care abordează ziua de mâine a fost - după cum o să vedeţi - un răspuns care m-a lăsat fără replică, intervievata punctând decisiv, ca la o partidă elegantă de floretă: "O astfel de structură ar fi prea mică, pentru planurile mele politice".
La primul Pod de Flori peste Prut, interlocutoarea mea se afla la Costeşti-Stânca, iar eu la Ungheni. Ea pe malul stâng, eu pe malul drept al Prutului. Iată că acum viaţa ne-a pus spiritual faţă în faţă şi bucuria mea este de a mai fi descoperit o fiinţă demnă, cu convingeri neconvertibile, în România răsăriteană.
UN PROIECT EŞUAT
Cum percepeţi dumneavoastră funcţionalitatea de azi a entităţii statale, dintre Prut şi Nistru?
Proiectul “Republica Moldova” proclamat la 27 august 1991 a eşuat din câteva motive.
Statul Republica Moldova este un castel de nisip zidit pe un fundament de paie.
Acest adevăr îl desprindem din primele trei prevederi ale Declaraţiei de Independenţă adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, care anulează ad initio, orice legătură istorică şi de apartenenţă la ţara comună – România:
1. “AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă, în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;
2. CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;
3. SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria - parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru...”
Îmi fac cruce la asemenea inepţii...
Asta e... În 20 de ani de independenţă, Republica Moldova nu a avut parte de lideri politici cu trăire românească sinceră, cărora să le pulseze inima şi să le clocotească neuronii, întru realizarea unei strategii de restabilire a adevărului istoric, de a fi parte componentă a României.
Cel puţin, de a recunoaşte, la nivel politic, o astfel de perspectivă.
Tot de ce au fost capabile conducerile Republicii Moldova, inclusiv şi actualul Guvern, este schimonosirea adevărului, propria îmbogăţire şi degradarea, până la insuportabil, a condiţiilor de trai, astfel încât cetăţenii R.M. s-au integrat în Uniunea Europeană mai devreme, decât statul lor, şi se bucură de drepturile fundamentale ale omului, aflându-se în statele membre UE, dar nu şi de dreptul lor istorico-juridic, de a fi parte a Uniunii Europene, cu domiciliul pe care-l au în buletine.
Un alt motiv ar fi lipsa de curaj şi caracter a clasei politice de la Chişinău, dar în primul rând a celei de la Bucureşti, de a spune adevărul şi de a acţiona politic în numele lui.
În aceste condiţii, consider că este nevoie de o a II-a Republică, la baza căreia ar sta altă Constituţie, adoptată în baza unei Declaraţii Politice, adoptată de ambele clase politice, atât de la Chişinău, cât şi de la Bucureşti, care ar pune la bază adevărul istoric. Fără recunoaşterea, oficială, a identităţii noastre române nu vom putea construi un stat european."
- Interviul integral la adresa: http://adevarul.ro/moldova/politica/interviu-transnistria-alt-balast-clasa-politica-chisinau-1_517701d6053c7dd83f3dd92d/index.html