1086

ZdG: Pârlog ar deține o casă de milioane pe strada lui Voronin


Candidatul propus de comisia de concurs pentru funcția de Procuror General al Republicii Moldova, Vitalie Pârlog, are o casă cu valoarea estimată de experții imobiliari la 4-5 milioane lei. Acest fapt este relevat de un articol publicat astăzi de Ziarul de Gardă

Potrivit sursei, în declarația de venit, prezentată în momentul depunerii candidaturii la funcția menționată, acesta a indicat venituri de 135 mii lei, obținute în 2012. „Pârlog a mai declarat o casă de locuit de 179 m.p., despre care a menționat că e amplasată pe un teren cu o suprafață de 262 m.p., cu o valoarea cadastrală 665 mii 964 lei”, menționează autorul.

Publicația a specificat că imobilul de milioane este situat pe strada Ciocârliei din Chișinău, acolo unde locuiește și Oleg Voronin, fiul fostului președinte al Moldovei. Pârlog ar fi reprezentat interesele acestuia la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în dosarul legat de cheltuielile lui în străinătate. 

Candidatul înaintat de Comisia specială a argumentat că banii pentru imobil i-a obținut pe parcursul mai multor ani de muncă. „Nu uitați că eu din 1993 activez. Am început cu sectorul privat. Plus la aceasta, am fost expert în cadrul Consiliului Europei”, a declarat acesta. 

Potrivit articolului, Vitalie Pîrlog ar mai avea un automobil de marcă Audi Q3 pe care nu l-a menționat în declarația de venit. Acesta a replicat că automobilul „este înscris pe numele asociației obștești” în care activează (Alianța pentru Justiție și Drepturile Omului). 

Articolul integral îl puteți citi în ediția tipărită a Ziarului de Gardă.

0