707

EXCLUSIV! Nepotii lui Ghimpu, DISTRACTIE pe SINGELE lui Paciu. Iata ceata de vinatori din PL


Se împlinesc aproape trei luni de tragicul incident din Pădurea Domnească, în urmă căruia a decedat Sorin Paciu (34 ani), dar identitatea celui care a împuşcat tot mai este învăluită de mister.

Singurele date care nu pot fi puse la îndoială pînă în această clipă este că oameni cu funcţii importante din Partidului Liberal sau chiar rude ale liderului liberalilor Mihai Ghimpu şi nume protejate de acesta, au chefuit fără resentimente pe singele lui Paciu, la doar cinci zile de la producerea crimei.

O sursă din mediul politic din ţara noastră, a declarat pentru Actualităţi.md că, la partidele de vînătoare ilegale din Pădurea Domnească participau miniştri, deputaţi, judecători, funcţionari de rang înalt şi oameni de afaceri, dar printre cei mai fideli participanţi erau cei din Partidul Liberal. Şi nu este nimic de mirare, dat fiind faptul că acestora le aparţine funcţia de şef al Agenţiei de Stat “Moldsilva”.

Sursa noastră ne anunţă că la vînătoarea din 28 decembrie a participat un grup de 34 de persoane, majoritatea fiind oameni foarte apropiaţi Partidului Liberal, printre aceştia numărîndu-se şi doi dintre nepoţii lui Mihai Ghimpu: Dumitru Ghimpu şi Ion Ghimpu liberalii.

Mai mult de atît, Oleg Cernei care este favoritul lui Mihai Ghimpu şi consilierul primarului General al Capitalei, Dorin Chirtoacă a devenit şi el un participant nelipsit la aproape toate partidele de vînat din rezervaţia  de stat. Consilierul PL a depus jurămîntul de vînător cu doar aproximativ o lună înainte de moartea lui Sorin Paciu … tot în Pădurea Domnească.

“A fost mare veselie acolo. Au participat o grămada de oameni din conducerea Partidului Liberal…”, povesteşte sursa noastră.

Încă un liberal care intre în această lista neagră care ar trebui pedepsit pentru participările la vînătoare încălcînd legislaţia este directorul Pieţii Agricole din sectorul Ciocana, Vasile Petre.

“El este omul care primeşte pămînt în municipiul Chişinău atît îi vrea rînza. Este unul dintre cei mai activi membri PL şi atît Mihai Ghimpu, cît şi Dorin Chirtoacă nu-i refuză nimic”, ne povesteşte un alt informator.

Vasile Petre are undă verde să facă ce vrea şi în piaţa pe care o conduce şi nimeni nu are dreptul să-i pună piedici, că de altfel ar risca să-i trezească furia protectorului său.

“Se vinde alcool contrafăcut şi marfă care nu trece contolul calităţii. Mai ştiu că cei de la conducerea pieţii pun taxe de care le trec lor prin cap. E mare bărdac acolo”, spune sursa anonimă.

După toate dovezile care arată că PL este implicat pînă în cot în nelegiuirile din Pădurea Domnească, Mihai Ghimpu are tupeul să creadă că formaţiunea sa s-a spălat pe mîini odată cu demiterea fostului director al Agenţiei de Stat “Moldsilva”, Ion Lupu.

Lupu nu lua nicio decizie de unul singur atunci permitea grupurilor de vînători să-şi facă de cap în rezervaţia statului. Acesta îşi înştiinţa şefii care l-au delagat pentru funcţia de director la “Moldsilva” despre tot ce se petrecea acolo şi nu este exlus ca să-i fi spus “şefului” şi despre Sorin Paciu.

Actualităţi.md aminteşte că, şi preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ a declarat anterior că Liderul PL, Mihai Ghimpu, a aflat despre crima de la vânătoarea din Pădurea Domnească chiar pe 23 decembrie, în ziua în care a avut loc tragiciul incident şi a cerut interceptarea convorbirilor lui Mihai Ghimpu din acea zi, pentru a fi demonstrată această informaţie. În replică, Mihai Ghimpu, a făcut-o pe papagalul repetînd ce au spus anterior alţi deştepţi: “Eu am auzit despre incident din presă”.

0