516

O nouă „bombă” în Constituție

O nouă „bombă” în Constituție
 
 

 

 
 
După ce mai bine de doi ani politicienii moldoveni nu au putut alege șefului statului și s-au împiedicat în permanență de imperfecțiunile art. 78 din Constituție, s-a aflat că Legea Supremă conține neclarități și în ce privește termenul de desemnare a premierului de către președintele țării. 

Termenul nu este de 45 de zile începând din data de 8 martie, așa cum vociferează unii analiști politici și instituții media. Un articol din Constituție dă peste cap această sintagmă din cauza formulării.

Astfel, potrivit art. 85 din Constituție, alin. 2, „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima  solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două  solicitări de investitură”.  

Experții în drept constituțional au confirmat pentru UNIMEDIA că acest punct conține două ambiguități: 1. Parlamentul „poate fi dizolvat”, dar asta nu înseamnă că e obligatoriu. 2. Dacă și se decide dizolvarea Parlamentului din cauza imposibilității numirii unui premier, atunci asta se face „doar după 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două  solicitări de investitură”. Asta înseamnă că cele 45 de zile încep din momentul în care președintele Nicolae Timofti face prima numire, și nu din momentul depunerii demisiei de către Guvern.

Experții spun că, în mod teoretic, consultările în vederea desemnării premierului pot dura și o lună, și două, și până la toamnă. Practic, asta ar dăună foarte mult țării. Aceștia spun că, dacă instituțiile statului pot funcționa foarte bine fără președinte, atunci în cazul Guvernului acest lucru nu este posibil.

UNIMEDIA amintește că în perioada anilor 2009-2012, politicienii moldoveni au întâlnit o problemă asemănătoare în art. 78 din Constituție. Atunci, prevederea menționa că dizolvarea Parlamentului se face după două tentative eșuate de alegere a șefului statului. Însă procedura de dizolvarea se putea aplica doar după ce se declanșa procedura de alegere a președintelui. După alegerile din 28 noiembrie din 2010, politicienii moldoveni au declanșat procedura abia la începutul anului 2012, atunci când în luna martie a fost ales președinte magistratul Nicolae Timofti. În prezent, aceștia ar trebui să urmeze aceeași practică. Termenul de 45 de zile începe din momentul în care președintele Nicolae Timofti face prima numire pentru funcția de premier.

Unimedia
 
Cum credeti, doi ani le va fi in deajuns ca sa numeasca alt premier?
0