678

Ucraina: prabusirea unui Antonov cu suporteri de fotbal la aterizare, 5 morti




Un Antonov al liniilor interne ucrainene, care transporta suporteri de fotbal pentru un meci Şahtior Doneţk Borussia Dortmund, s-a prăbuşit la aterizare miercuri la Doneţk est, făcînd cinci morţi.
 
O sursa din cadrul fortelor de ordine locale a indicat ca aparatul s-a oprit intr-un camp la 700 de metri de pista aeroportului.
 
Purtatorul de cuvant al Agentiei pentru situatii de urgenta, Volodimir Ovsianik, a declarat ca erau 45 de persoane la bordul aparatului. Agentiile au raportat anterior 36 de pasageri, plus echipajul.
 
Avionul, care a sosit de la Odesa sud, era un charter transportand suporteri de fotbal pentru un meci intre Sahtior Donetk si Borussia Dortmund miercuri la Donetk, a declarat un supravietuitor.
 
Meciul din finala a 8-a a Ligii Campionilor a inceput cu un minut de reculegere miercuri seara la Donetk.
 
Potrivit purtatorului de cuvant al Agentiei pentru situatii de urgenta, aparatul companiei Iujnye Avialinii s-a rasturnat si a inceput sa se rupa in momentul aterizarii.
 
Nu era clar daca aparatul a iesit de pe pista sau a aterizat in afara pistei.
Era o ceata deasa pe aeroportul din Donetk in momentul accidentului, potrivit mass-media.
 
Iujnye avialinii este o companie mica din Odesa ce efectueaza zboruri regionale si zboruri charter.
Ea a asigurat pana in prezent pasagerilor "un nivel de securitate de 100% in 12 ani de existenta", afirma site-ul sau.
Antonov 24 este un bimotor cu elicii de fabricatie sovietica, cu cincizeci de locuri, construit in peste 1.000 de exemplare intre 1959 si 1979.
 
El inca este utilizat pe scara larga pentru rute regionale in tarile din fosta URSS


 
0