727

Acordul de formare a Aliantei Democratice in CMC va fi semnat vineri


După mai multe discuţii aprinse, au ajuns la un compromis. Consilierii municipali au decis ca acordul de formare a Alianţei Democratice în Consiliul municipal să fie semnat vineri,1 februarie.

Informaţia a fost făcută publică de către consilierul Oleg Cernei. Acesta susţine că Alianţa Democratică din CMC va fi formată din 26 de consilieri, 16 dintre care reprezintă Partidul Liberal, 7 - Partidul Liberal Democrat, 1 consilier este de la PDM, plus juristul Teo Cârnaţ şi Piotr Donţov.

Actualităţi.md precizează că şedinţa CMC care esra planificată pentru astăzi, 31 ianuarie, a fost contramandată pentru mîine (vineri).

Pe ordinea de zi a şedinţei era înclusă punerea la vot în prima lectură, a bugetuluiCapiatalei, taxele locale și viceprimarii.

Cernei spune că aleşii locali nu au reușit să facă cunoștință cu ultimele modificări la taxele locale și au solicitat răgaz pînă mîine.

„Sunt niște taxe foarte importante care aduc în buget peste 180 milioane de lei. Dacă comuniștii cred că nu este bine, atunci aceasta îi problema lor”, a precizat Cernei.

0