716

Partidul Socialistilor se DISOCIAZA de TOATE fractiunile parlamentare. Iata motivul care a dus la aceasta decizie




Sătui de scandalurile tot mai frecvente care au loc în Parlamentul Republicii Moldova, Partidul Socialiştilor anunţă despre disocierea de acţiunile tuturor celorlalte fracţiuni parlamentare şi preomite că următoarele lor decizii vor confirma în mod clar această poziţie. 
 
“Noi inţelegem că PCRM vrea alegeri anticipate cu orice preţ, noi inţelegem că PD şi PLDM vor să se compromită reciproc, pentru a obţine dividende electorale. Dar ce obţine societatea de la aceste jocuri, ce obtine societatea de la acest bardac? Nimic”, se menţionează într-un comunicat al socialiştilor.
 
PSRM face asemănare între omorul lui Valeriu Boboc şi tragedia din Pădurea Domnească unde a decedat Sorin Paciu.
 
“Noi cu toţii trăim astăzi iarăşi o situaţie de mare ipocrizie politică. Tot aşa cum moartea lui Valeriu Boboc pe 7 aprilie a fost o tragedie socială, dar un cadou politic pentru extrema liberală, aşa astăzi moartea lui Sorin Paciu, fiind o tragedie, a devenit un cadou politic pentru unele forţe politice, inclusiv pentru extrema comunistă de această dată”, precizează aceeaşi notă.
 
Aceştia mai spun că se fac jocuri şi combinaţii politice murdare în jurul tragediei de la Pădurea Domnească, iar aceste jocuri ar trezi un mare dezgust.
 
“Prin ceea ce fac cei din AIE şi cei din PCRM, a fost definitiv compromisă clasa politică. Ceea ce se intimplă astăzi în politică se numeşte bardac şi lipsă de bun simţ”.
 
Cît priveşte cazul legat de Padurea Domnească, acesta trebuie să fie investigat de comisia parlamentară de anchetă şi să fie în vizorul observatorilor externi, mai cred cei din PSRM.


0