1849

Noi certificate de inmatriculare pentru masinile din Moldova!


Începând cu prima zi a lunii Decembrie an curent, a intrat în vigoare un nou certificat de înmatriculare a vehiculului. “Plasticul” va avea o dimensiune de 54 mm x 85,6 mm, în format ID-I şi permite titularului acestuia exploatarea vehiculului, inclusiv şi peste hotare.
Noul certificat de înamtriculare emis de ÎS „CRIS „Registru” conţine informaţii privind drepturile asupra vehiculului, perioada valabilităţii documentului, data înmatriculării, parametrii tehnici (greutatea unităţii de transport, numărul de locuri pe scaune).
Conform cerinţelor Consiliului Uniunii Europene certificatului i se atribuie statut de document oficial de stat care confirmă înmatricularea vehiculului şi evidenţa acestuia în Registrul de stat al transporturilor.
Certificatul de înmatriculare provizoriu va avea dimensiunea de 80mm -105mm şi va fi va fi realizat pe suport de hârtie cu semne de protecţie , confirmînd astfel înmatricularea maşinii. Acest tip de act se mai eliberează şi pentru automobilele ce aparţin persoanelor fizice, care din considerente religioase, au refuzat numărul de identificare de stat (INDP). Ca şi pînă acum, acest act provizoriu va permite titularului folosirea lui doar pe teritoriul Republicii Moldova.
Preţul de perfectare a certificatelor de înmatriculare rămâne neschimbat şi constituie 190 de lei, adiţional pentru implementarea acestui proiect nu au fost efectuate cheltuieli din bugetul de stat.
0