Obama si cu Romney vor CINA impreuna in seara asta
Preşedintele american Barack Obama l-a invitat pe fostul său adversar iî alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie, republicanul Mitt Romney, astăzi, la Casa Albă, la un prînz privat, a anunţat miercuri un purtător de cuvînt.
Prînzul va avea loc în sala de mese privată a preşedintelui, situată lîngă Biroul Oval, iar presa nu are acces la eveniment, a precizat, citat intr-un comunicat, Jay Carney, purtătorul de cuvînt al Casei Albe.
În trecut, Barack Obama s-a dovedit nobil cu adversarii săi, în special Hillary Clinton, pe care a nominalizat-o la conducerea diplomaţiei americane, după luni de rivalitate vizînd obtţnerea nominalizarii democratilor în postul de candidat pentru Casa Albă.
Republicanul s-a aratat, la rîndul său, conciliant imediat dupa ce a fost infrant. Însă, într-o conferinţă telefonică, el l-a acuzat pe preşedintele reales că a obţinut victoria cu ajutorul unor "cadouri" oferite alegătorilor.
Susţinut de 332 de mari electori, preşedintele Barack Obama a obţinut o victorie clară în alegerile prezidenţiale împotriva republicanului Mitt Romney, care a fost votat de 206 mari electori.