851

Ultima ORA! TREI ofiteri ai Directiei Antidrog au OMORIT un barbat si au organizat RAPIREA altuia




O nouă cauză penală pe numele a 3 ex-ofiţeri ai Direcţiei Antidrog a Ministerului Afacerilor Interne, învinuiţi anterior de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi răpirea unei persoane de un grup criminal organizat. 
 
Procuratura Generală a acumulat noi probe care indică asupra comiterii de către cei trei a omorului intenţionat al unei persoane, care, de mai bine de 2 ani era anunţată dispărută.
 
Reamintim că, în februarie 2011, au fost reţinuţi 3 ofiţeri, fiind învinuiţi de procurori că, în decembrie 2010, au aflat despre intenţia unui bărbat de a-şi schimba apartamentul din mun.Bender cu unul în capitală. Victima intenţiona să efectueze operaţiune contra unei recompense de 15000 dolari SUA. Pentru a răpi victima şi a intra în posesia banilor, poliţiştii au format un grup criminal organizat. 
 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, învinuiţii, sub pretextul perfectării documentelor pentru schimbul apartamentului, au chemat victima la Chişinău.
 
Toţi trei învinuiţi, fiind în exerciţiul funcţiei, cunoscînd despre faptul că în privinţa victimei de către autorităţile autoproclamatei republici nistrene este iniţiată o urmărire penală, contrar prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, l-au reţinut.
 
Foştii poliţişti mai sunt învinuiţi că, în timpul răpirii au maltratat victima şi cu automobilul de serviciu al Direcţiei Antidrog au transportat-o într-o direcţie necunoscută.
 
Procurorii informează că, din momentul maltratării şi răpirii victimei locul aflării acesteia nu era cunoscut.
 
Pe 8 septembrii 2011, în cadrul urmăririi penale procurorii au depistat cadavrul bărbatului, care, potrivit materialelor cauzei, fusese asasinat şi aruncat de ofiţeri în fîntîna situată pe acostamentul traseului Dubăsari-Vadul-lui-Vodă.
 
Cauza penală a fost recent finalizată şi expediată de procurori în Judecătoria sectorului Rîşcani.


0