772

(video) Barbat din Turcia, ARESTAT pentru ca si-a scos fiul din Moldova




Un cetatean turc, care este suspectat ca și-a scos ilegal din Moldova pe fiul sau in varsta de 6 ani, a fost reținut de poliție.
 
Potrivit ministerului de Interne, bărbatul, în vîrstă de 32 de ani, originar din Istanbul, a intrat în locuința mamei copilului lui, a batut-o, a rapit copilu și a părăsit hotarele Moldovei. 
 
La scurt timp după ce femeia a depus o plîngere la poliție, copilul a fost anunțat în urmărire internațională, fortele de ordine din Ucraina au anunat ca barbatul si copilul se afla in orasul Odesa.
 
Pentru a nu fi înregitrsat la ieșirea din Republica Moldova, acesta a părăsit țăra prin regiunea transnistreană. Ajungând în Ucraina, a închiriat un apartament, unde s-a adăpostit cu fiul său până la perfectarea actelor necesare. La Consulatul țării sale din Ucraina, acesta a declarat că a pierdut actele fiului său, din care cauză, urma să i se perfceteze un pașaport «alb». Astfel, cetățeanul turc intenționa să transporte copilul pe cale maritimă la Istanbul.
 
VIDEO
 
În acest moment, suspectul a fost extrădat în Moldova, unde este cercetat penal.


0