"Țara în care este mai bine să taci pentru a rămâne în viaţă"
Invitată la Quai d'Orsay, ziarista Natalia Radzina povesteşte despre soarta disperată a militanţilor pentru Drepturile Omului din ţara sa.
În inima Europei, Belarusul este o ţărişoară cu o populaţie de 9 milioane şi jumătate de locuitori, unde este mai bine să taci pentru a rămâne în viaţă. Ziariasta Natalia Radzina vorbeşte despre cruda experienţă trăită acolo.
Pe 19 decembrie 2010, pe când se afla la Minsk asistând la manifestaţiile împotriva realegerii marcate de fraude a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, o armată de poliţişti şi de agenţi ai forţelor speciale a stâlcit-o în bătaie înainte de a fi aruncată în închisoare împreună cu alţi 700 de contestatari. Natalia a petrecut o lună şi jumătate de detenţie şi nu a uitat nici acum «urletele prizonierilor torturaţi» care ajungeau până în celula ei.
Însă ziarista nu a renunţat să vorbească despre cele întâmplate. Ea a fost invitată la Paris de Ministerul de Externe francez pentru a depune mărturie cu privire la soarta disperată a militanţilor pentru Drepturile Omului din Belarus. Eliberată în ianuarie 2010 în regim de reşedinţă supravegheată în orăşelul, cu ajutorul prietenilor săi, ea a reuşit să se refugize în Rusia, de unde s-a dus apoi în Lituania.
Natalia Radzina conduce în prezent site-ul de informaţii Charter 97, numit astfel în semn de omagiu adus Cartei 77 cofondate de Vaclav Havel în fosta Cehoslovacie. Charter 97, care afişează 100.000 de conexiuni pe zi, ceea ce face din el cel mai frecventat site de informaţii belarus, are acum sediul la Varşovia. În septembrie 2010, fondatorul său, Oleg Bebenin, fusese găsit spânzurat în casa sa de la ţară. Poliţia conchisese că este vorba despre o sinucidere, dar, ciudat lucru, Bebenin era în genunchi...
În Belarus, dispariţiile fizice şi răpirile de către necunoscuţi sunt o practică curentă menită să întreţină teroarea. Lukaşenko, explică Natalia, «a distrus orice formă de contestare. Opozanţii săi sunt fie în închisoare, fie supravegheaţi la domiciliu, presa este controlată şi ONG-urile independente sunt interzise.»
Ales Beliatski, preşedintele Centrului Viasna, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor Omului în Belarus, ispăşeşte la o ora actuală o pedeapsă cu închisoarea pentru fraudă fiscală.
La începutul lunii octombrie, ONG Plateforme, care dezvăluise mai ales o tentativă de suicid colectiv a prizonierilor, a fost nevoită să îşi înceteze activitatea după ce a fost acuzată de infracţiuni fiscale. «Deţinuţii politici reprezintă o monedă de schimb pentru Lukaşenko, explică Natalia. El îi foloseşte pentru a smulge concesii de la Uniunea Europeană în schimbul libertăţii lor.»
Eliberaţi, dar distruşi de «condiţii de detenţie demne de era stalinistă» asigură o tânără femeie, care evocă, printre alte violenţe fizice şi psihice, violuri colective şi interogatorii «luate la temperaturi sub 0 ° unor prizonieri goi şi încătuşaţi».
Condusă de un dictator nostalgic al Uniunii Sovietice, această ţară încă îşi aşteaptă "revoluţia portocalie" şi Natalia mărturiseşte că şi ea este tentată uneori «să renunţe». Dacă este să judecăm după combatitivitatea de care dă dovadă, ne este greu să credem acest lucru. Tânăra femeie vorbeşte repede şi mult. Ea nu îşi ascunde un sentiment de abandon şi este indignată când vede că UE tolerează, la graniţele sale, supravieţuirea unei dictaturi adevărate şi dure în timp ce este atât de promptă în condamnarea despoţilor lumii arabe de astăzi.
Lunea trecută, Bruxelles-ul a decis să prelungească cu încă un an sancţiunile împotriva Belarusului - îngheţarea averilor şi interzicerea vizei pentru cei 243 de membri ai regimului. Nu este suficient pentru Natalia care preconizează îngheţarea totală a schimburilor economice. Şi asta deoarece, în pofida acestor sancţiuni, «comerţul între UE şi Belarus nu a făcut altceva decâ să crească din cauza revânzărilor de petrol». Petrolul este coloana vertebrală a economiei belaruse. Cumpărat în formă brută din Rusia la un tarif preferenţial, el este rafinat în Belarus şi revândut ţărilor occidentale. Trebuie ştiut, continuă Natalia, că «aceşti bani obţinuţi din petrol finanţează apoi stucturile de forţă pe care se bazează Lukaşenko».
Potrivit Nataliei, UE trebuie să susţină mai mult opoziţia belarusă, verificând ca acest ajutor să nu cadă în mâinile unor pseudo-ONG-uri controlate de autorităţile belaruse. În fine, tânăra sugerează acordarea unor vize gratuite cetăţenilor belaruşi pentu a-i salva din enclavă şi a-i "contamina" progresiv cu valorile democratice.
În inima Europei, Belarusul este o ţărişoară cu o populaţie de 9 milioane şi jumătate de locuitori, unde este mai bine să taci pentru a rămâne în viaţă. Ziariasta Natalia Radzina vorbeşte despre cruda experienţă trăită acolo.
Pe 19 decembrie 2010, pe când se afla la Minsk asistând la manifestaţiile împotriva realegerii marcate de fraude a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, o armată de poliţişti şi de agenţi ai forţelor speciale a stâlcit-o în bătaie înainte de a fi aruncată în închisoare împreună cu alţi 700 de contestatari. Natalia a petrecut o lună şi jumătate de detenţie şi nu a uitat nici acum «urletele prizonierilor torturaţi» care ajungeau până în celula ei.
Însă ziarista nu a renunţat să vorbească despre cele întâmplate. Ea a fost invitată la Paris de Ministerul de Externe francez pentru a depune mărturie cu privire la soarta disperată a militanţilor pentru Drepturile Omului din Belarus. Eliberată în ianuarie 2010 în regim de reşedinţă supravegheată în orăşelul, cu ajutorul prietenilor săi, ea a reuşit să se refugize în Rusia, de unde s-a dus apoi în Lituania.
Natalia Radzina conduce în prezent site-ul de informaţii Charter 97, numit astfel în semn de omagiu adus Cartei 77 cofondate de Vaclav Havel în fosta Cehoslovacie. Charter 97, care afişează 100.000 de conexiuni pe zi, ceea ce face din el cel mai frecventat site de informaţii belarus, are acum sediul la Varşovia. În septembrie 2010, fondatorul său, Oleg Bebenin, fusese găsit spânzurat în casa sa de la ţară. Poliţia conchisese că este vorba despre o sinucidere, dar, ciudat lucru, Bebenin era în genunchi...
În Belarus, dispariţiile fizice şi răpirile de către necunoscuţi sunt o practică curentă menită să întreţină teroarea. Lukaşenko, explică Natalia, «a distrus orice formă de contestare. Opozanţii săi sunt fie în închisoare, fie supravegheaţi la domiciliu, presa este controlată şi ONG-urile independente sunt interzise.»
Ales Beliatski, preşedintele Centrului Viasna, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor Omului în Belarus, ispăşeşte la o ora actuală o pedeapsă cu închisoarea pentru fraudă fiscală.
La începutul lunii octombrie, ONG Plateforme, care dezvăluise mai ales o tentativă de suicid colectiv a prizonierilor, a fost nevoită să îşi înceteze activitatea după ce a fost acuzată de infracţiuni fiscale. «Deţinuţii politici reprezintă o monedă de schimb pentru Lukaşenko, explică Natalia. El îi foloseşte pentru a smulge concesii de la Uniunea Europeană în schimbul libertăţii lor.»
Eliberaţi, dar distruşi de «condiţii de detenţie demne de era stalinistă» asigură o tânără femeie, care evocă, printre alte violenţe fizice şi psihice, violuri colective şi interogatorii «luate la temperaturi sub 0 ° unor prizonieri goi şi încătuşaţi».
Condusă de un dictator nostalgic al Uniunii Sovietice, această ţară încă îşi aşteaptă "revoluţia portocalie" şi Natalia mărturiseşte că şi ea este tentată uneori «să renunţe». Dacă este să judecăm după combatitivitatea de care dă dovadă, ne este greu să credem acest lucru. Tânăra femeie vorbeşte repede şi mult. Ea nu îşi ascunde un sentiment de abandon şi este indignată când vede că UE tolerează, la graniţele sale, supravieţuirea unei dictaturi adevărate şi dure în timp ce este atât de promptă în condamnarea despoţilor lumii arabe de astăzi.
Lunea trecută, Bruxelles-ul a decis să prelungească cu încă un an sancţiunile împotriva Belarusului - îngheţarea averilor şi interzicerea vizei pentru cei 243 de membri ai regimului. Nu este suficient pentru Natalia care preconizează îngheţarea totală a schimburilor economice. Şi asta deoarece, în pofida acestor sancţiuni, «comerţul între UE şi Belarus nu a făcut altceva decâ să crească din cauza revânzărilor de petrol». Petrolul este coloana vertebrală a economiei belaruse. Cumpărat în formă brută din Rusia la un tarif preferenţial, el este rafinat în Belarus şi revândut ţărilor occidentale. Trebuie ştiut, continuă Natalia, că «aceşti bani obţinuţi din petrol finanţează apoi stucturile de forţă pe care se bazează Lukaşenko».
Potrivit Nataliei, UE trebuie să susţină mai mult opoziţia belarusă, verificând ca acest ajutor să nu cadă în mâinile unor pseudo-ONG-uri controlate de autorităţile belaruse. În fine, tânăra sugerează acordarea unor vize gratuite cetăţenilor belaruşi pentu a-i salva din enclavă şi a-i "contamina" progresiv cu valorile democratice.