Poliţia pregătită pentru menţinerea ordinei publice de” Ziua Vinului”
Cu ocazia desfăşurării sărbătorii naţionale “Ziua Vinului 2012”, care va avea loc în zilele de 6 – 7 octombrie 2012, pe teritoriul C.E. “MoldExpo”, poliţia municipală va menţine ordinea de drept şi va asigura la nivelul corespunzător securitatea cetăţenilor, oaspeţilor prezenţi la eveniment.
În scopul prevenirii incidentelor de orice natură la această sărbătoare va fi implicat un număr suficient de colaboratori de poliţie, care îşi vor îndeplini obligaţiunile de serviciu până la finele acestor manifestaţii.
Agenţii rutieri vor avea sarcina să asigure buna circulaţie rutieră a transportului în adiacentul unde se va desfăşura sărbătoarea, precum şi să prevină parcările neregulamentare a automobilelor în locurile interzise. Totodată conducătorii auto sunt avertizaţi, în cazul când vor fi depistaţi în stare de ebrietate la volan vor fi sancţionaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Angajaţii Regimentului de patrulă şi santinelă SCUT din cadrul CGP mun.Chişinău vor patrula teritoriul atât ziua cât şi pe timp de noapte.
Atenţionăm agenţii economici să fie precauţi faţă de prepararea bucatelor pe aragaz, sau la grătar cu utilizarea buteliilor de gaz şi alte accesorii inflamabile.
Comisariatul General de Poliţie face un apel către locuitorii oraşului şi oaspeţii acestuia să fie toleranţi faţă de măsurile sporite de siguranţă, luate pentru buna desfăşurare a programului cultural-artistic. Pentru nerespectarea cerinţelor legale ale organelor de poliţie, vor fi luate măsuri de rigoare în conformitate cu legislaţia în vigoare.