630

Opoziţia din Belarus nu a obţinut niciun vot în Parlament, potrivit datelor preliminare

 Opoziţia din Belarus nu a obţinut niciun loc în Parlamentul ţării la alegerile legislative de duminică. Potrivit datelor preliminare, la scrutin au participat 74,3 la sută din alegători. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale din Belarus a anunţat că dintre cei 110 de deputaţi, doar unul nu a fost ales.
 
"Potrivit datelor preliminare, 109 deputaţi au fost aleşi. Candidatul din partea regiunii Gomel nu a obţinut majoritatea", a declarat preşedintele CEC din Belarus, Lidia Ermoşina.

Autorităţile belaruse s-au declarat mulţumite de prezenţa la urne. Asta în pofida apelului lansat de liderii opoziţiei de a boicota alegerile.

Scrutinul a fost validat cu şase ore înainte de închiderea secţiilor de votare, deoarece numărul alegătorilor depăşise 50 la sută. Observatorii naţionali şi internaţionali susţin însă că această cifră este de două ori mai mare, decât cea reală. Drept răspuns la criticile venite dinspre Occident, preşedintele de la Minsk a declarat că alegerile liniştite sunt o fericire pentru popor.

"Nu au decât să ne invidieze. Astfel de alegeri, care se desfăşoară într-un mod plicticos şi liniştit, sunt o fericire pentru popor, dar şi pentru putere. Noi nu avem nevoie de revoluţii, şocuri, deflagraţii sau confruntări", a menţionat reşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko.

Scrutinul a fost organizat după modelul sistemului electoral majoritar. De asemenea, a fost adoptată şi procedura votului anticipat, iar alegătorii de peste hotare au putut să-şi exprime opţiunea înainte de ziua alegerilor. Până în prezent, niciun scrutin parlamentar desfăşurat în Belarus nu a fost recunoscut de Occident, care a acuzat puterea de la Minsk de fraude. Aceste alegeri au fost monitorizate de aproximativ 700 de observatori internaţionali. Pentru cele 110 locuri din Parlament au optat 239 de candidaţi.
 
publika.md
0