1027

Președintele Timofti l-a decorat pe ofițerul SIS, responsabil de evadarea lui Baghirov

Foto: Unimedia md

Astăzi mai toată presa din Moldova trâmbițează că președintele Nicolae Timofti l-a decorat cu ”Ordinul Republicii” pe Emil Childescu, socrul prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Mă rog, nu-i chiar într-atât de strașnic, domnul Childescu fiind chiar un om de artă cu un CV de-a dreptul impresionant.
 
 N-are rost să scriu că dacă nu era socrul lui Plahiș, slabă nădejde să fi fost decorat sau poate n-am dreptate. În fine.
 
Strașnic este altceva. De Baghirov ați auzit, nu? Apoi iată, a fost mare scandal, atunci când, ca printr-o minune, Baghirov, aflat sub arest la domiciliu, fiind monitorizat de către Serviciul de Informație și Securitate, a fugit din țară.
 
În general, pe parcursul celor 4 luni, în care Baghirov a stat închis, de dânsul s-a ocupat maiorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Balan. Anume Balan l-a obligat pe Baghirov să dea informații false în discursul acestuia din filmul ”Operațiunea 7 aprilie”. Anume Balan s-a ocupat de anchetarea și interogarea mai multor tineri, participanți la evenimentele din aprilie 2009, încercând să creeze o conexiune între aceștia, Baghirov și Mark Tkaciuk. Anume Balan se face vinovat de evadarea lui Baghirov din arest și fugirea acestuia din țară.
 
N-o spun eu, o zice chiar preşedintele Comisiei de anchetă a Parlamentului privind elucidarea circumstanţelor evadării bloggerului rus Eduard Baghirov, Alexandru Cimbriciuc, care a depistat încălcări ale legislaţiei în vigoare la stabilirea arestului la domiciliu, infracţiunile SIS şi PG pentru prevenirea evadării şi încălcarea regulilor de escortare a acestuia.
 
Tot el a mai precizat că vinovaţi de încălcarea regulilor de escortă este ofiţerul SIS, Alexandru Balan şi membrii detaşamentului cu destinaţie specială al SIS.
Deci, strașnic este că astăzi președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a decorat pe acest iresponsabil cu medalia ”Meritul Militar”.
 
Întrebare: PENTRU CARE MERIT?
 
Afla AICI cine a primit ordine de la Timofti
 
0