Chirtoacă vrea să cumpere 100 de autobuze second hand
După ce a cumpărat peste 100 de troleibuze noi, Primăria Chișinău intenționează să achiziţioneze tot atâtea autobuze, însă, nu noi, ci la mâna a doua. Edilul capitalei spune că unităţile de transport, care vor fi cumpărate din ţările Uniunii Europene, vor înlocui cele mai uzate vehicule din Parcul Urban de Autobuze.
În acest sens, municipalitatea se gândeşte să ia bani cu împrumut pentru că bugetul nu dispune de banii necesari.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a arătat ferm convins că orașul are nevoie de autobuze, după ce acum două luni au fost procurate două autobuze la mâna a doua. Ele consumă gaz-metan și sunt mai econome.
Chirtoacă propune ca cei 1,5 milioane de euro necesari pentru cumpărarea autobuzelor să fie luaţi cu împrumut de la o bancă. Iar creditul să fie returnat timp de un an, din economiile Parcului urban de autobuze. La rândul său, însă, conducerea Parcului Urban vrea mai multe condiţii în unităţile de transport, inclusiv sistem de ventilare.
Primarul a propus ca vehiculele achiziţionate să aibă o vechime de maxim 5-6 ani. În prezent, 200 de autobuze uzate necesită să fie înlocuite.
jurnal.md