“Măcelul” de la Bălţi, TELEPORTAT în Chişinău
Platforma Civică „Acţiunea 2012” intenţionează să organizeze duminică, 16 septembrie, un nou marş al unirii la Chişinău. Organizatorii promit că vor scoate în stradă 10 000 de persoane cu steaguri tricolore și mesaje de unitate națională.
„Suntem deciși să dăm un semnal clasei politice și cetățenilor din cele două state românești, precum și comunității internaționale, că reunificarea Republicii Moldova și a României este deja un proces ireversibil prin numărul mare de persoane care își doresc acest lucru. Acest fapt este demonstrat și de recentul sondaj organizat dincolo de Prut potrivit căruia aproape 90% dintre români își doresc Unirea”, se arată într-un comunicat de presă.
„Având în vedere incidentele de la marșurile organizate vara aceasta la Cahul și Bălți, facem un apel către Ministerul de Interne să ne asigure integritatea fizică, dreptul la liberă exprimare și pluralismul opiniilor. Sperăm că pe 16 septembrie nu vom mai avea parte de scene în care comuniștii și aliații acestora să instige la ură și violență, să atace cu ouă, pietre și petarde atât participanții la Marș, cât și jurnaliștii ce reflectă evenimentul, punând iarăși sub semnul întrebării democrația și statul de drept din Republica Moldova”, se menţionează în comunicat.
Reamintim că Marşul Unirii din 5 august organizat la Bălţi a degenerat în violenţe. Cei care protestau împotriva marşului unioniştilor au aruncat cu pietre, ouă, roşii şi sticle cu apă în manifestanţi şi poliţişti. În acelaşi timp un reporter al unei televiziuni de la Chişinău a fost internat la spital după ce a fost lovit de o piatră.
24h.md