Botezul de foc al statului de drept
De ce nu trebuie sa ne temem.
Motto: Frica este atributul invinsului.
Se poate spune ca traim vremuri fara precedent in Romania acestor zile si asta nu doar daca ne uitam la tentativa de lovitura de stat ratata de USL. Fara sa realizam poate evenimentul in reala sa semnificatie, asistam la un fapt fara precedent de la refondarea statului roman dupa 1 decembrie 1918. Anume:
Pentru prima oara de la unificarea Romaniei in 1918, Ministerul Public, respectiv procurorii, investigheaza sistematic fraudele electorale executate de coalitia de guvernare aflata la putere. Oricat ar parea de surprizator la prima vedere, acest fapt NU are pana in prezent precedent in istoria moderna a Romaniei ca stat national unitar. Suntem martorii unei premiere absolute in scurta noastra istorie de stat modern unitar (caci Romania actuala este inca un stat foarte tanar, ne despart doar 94 de ani de momentul 1918). Fiind vorba de o premiera absoluta acest fapt merita poate repetat:
Pentru prima oara de la renasterea Romaniei in 1918, Ministerul Public investigheaza sistematic fraudele electorale executate de coalitia de guvernare aflata la putere.
Ce trebuie sa ne bucure? Faptul ca reprezentantii de frunte ai coalitiei de guvernare AFLATE LA PUTERE tipa ca din gura de sarpe impotriva acestor investigatii desi inca nici nu s-a ajuns in fata judecatorilor pentru o concluzie finala urmata de o decizie in consecinta.
Pentru cei mai putin familiarizati cu mecanismele de functionare ale unui stat de drept, este bine sa le reamintim ca procurorii incep mai intai prin acte premergatoare de cercetare (adica ceea ce se intamla acum), urmate eventual ulterior de inceperea urmaririi penale, deschiderea actiunii penale (daca este cazul) si trimiterea in judecata prin rechizitoriu. Abia de la acest moment incolo se ajunge in fata judecatorilor ce sunt chemati sa cerceteze concluziile procurorilor si sa decida daca au fost sau nu fraude electorale si eventualele consecinte ce rezulta de aici.
De ce ii deranjeaza pe sus numitii distinsi reprezentanti aceasta procedura? Pentru ca aceasta reprezinta un cadru riguros organizat de investigare a unor suspiciuni si eventuale fapte, urmate de un proces PUBLIC. Toata aceasta rigoare si publicitate nedorita ii scoate din minti pe cei care si-ar fi dorit ca aceste fapte sa nu iasa niciodata la lumina si, eventual, sa fie inlocuite exclusiv de laude in stil „Cantarea Romaniei” pentru cel mai corect si bine organizat referendum. Obsesia insasi pentru modul superlativ tradeaza minciuna gogonata ce salasuieste in acesti indivizi.
Ce trebuie sa ne mai bucure? Faptul ca avem un Consiliu Superior al Magistraturii ce analizeaza incompatibilitatea numirii unui judecator intr-o functie politica si executiva, in speta, nimic mai mult decat functia de Ministru al Justitiei, chemata sa faca propuneri de numire in functie a magistratilor. Conflictul de interese nu poate fi mai evident de atat.
Trebuie sa ne mai bucure de asemenea faptul ca acelasi Consiliu a reactionat prompt si a luat masurile impuse de lege cu privire la sezisarea Inspectiei Judiciare, o institutie a statului, fata de tentativele de ingerinta in activitatea justitiei proferate de distinsii domni mai sus amintiti.
Si nu in ultimul rand, mai trebuie sa ne bucure faptul ca avem o Curte Constitutionala ce i-a convins pe trei dintre membrii sai ce se lansasera in provocari cu caracter politic asupra faptului ca statutul lor de judecatori constitutionali este mai important decat orice partizanat politic motivat de eventualele afinitati politice induse de procesul de nominalizare a judecatorilor Curtii. S-ar putea obiecta ca acest lucru este poate prea putin insa in actualul context este mai mult decat suficient. Respectarea formelor este esentiala pentru functionarea proceselor constitutionale fiind insasi substanta convietuirii la nivel politic intr-un stat de drept. Pentru cei care nu s-au trezit inca: acesta este motivul principal pentru care Casa USL se gaseste in „offsaid” total in acest moment fata de statul de drept si partenerii pe care Romania ii are in NATO si UE.
Revenind insa la tema centrala a acestui articol, observam ca reactia institutiilor statului de drept aflat sub asaltul tentativei de lovitura de stat ratate de catre USL se traduce in fapt prin testarea si validarea rezistentei si soliditatii acestor institutii sub focul „inamicilor” statului de drept. Asistam pur si simplu la botezul prin foc al statului de drept in Romania. Reactiile in spiritul si litera legii ale institutiilor statului confirma vointa de rezistenta a acestora in fata tentativelor de subordonare.
Se poate deplange faptul ca nu ne-am fi dorit poate sa obtinem aceasta confirmare prin intermediul unor astfel de circumstante nefericite insa aceasta ramane singura alternativa disponibila atunci cand un grup de lunatici incearca sa deturneze statul roman in aceeasi maniera in care un grup de teroristi deturneaza un avion de linie pentru promovarea scopurilor lor mai mult sau mai putin obscure, insa intotdeauna ilegitimate din start prin luarea ca ostatici a unor oameni nevinovati ce nu au nicio legatura cu subiectul in disputa (o imagine de altfel destul de exacta a ceea ce se intampla in Romania in prezent).
Faptul ca o coalitie aflata la guvernare (USL), ce si-a asumat ca obiectiv declarat cucerirea tuturor parghiilor de putere in stat (inclusiv a celor ce nu au caracter politic), bate pasul pe loc de o luna si jumatate reprezinta un lucru nemaivazut in Romania de la refondarea statului roman in 1918.
Pentru cei care nu cred, ii invit sa se documenteze cu privire la viata politica din Romania interbelica. Intre 1923 (intrarea in vigoare a noii constitutii de dupa unirea din 1918) si instaurarea dictaturii carliste la inceputul lui 1938, Romania a cunoscut doar doua guvernari de cate 4 ani duse pana la capat, respectiv intre 1922-1926 si 1933-1937. In rest, un numar de aproximativ 20 de guverne puncteaza mai mult sau mai putin meteoric aceasta perioada de acuta instabilitate politica asezonata cu fraudele electorale ale guvernantilor numiti ilegitim si asasinate politice. Starea sus mentionata a fost cronicizata si sublimata ulterior in mod nefericit in metastazele finale ale dictaturilor ce au urmat dupa 1938, toate culminand cu instaurarea sub amenintarea tancurilor sovietice a sinistrei dictaturi comuniste dupa data de 30 decembrie 1947. Ce a urmat dupa 1947 pana in 1989 este un regim politic deja clasat la cosul de gunoi al istoriei si judicios rastignit deja la stalpul infamiei. Deci, se poate spune ca Romania nu a prea avut noroc din 1923 pana in 1989.
Ce s-a intamplat insa din 1989 pana in prezent si cum am ajuns in aceasta situatie, repet, nemaivazuta pana acum in Romania? Guvernul si Parlamentul bat cu furie pasul pe loc si nu inteleg de ce Casa USL ia foc din toate partile. Distinsii domni reprezentanti ai coalitiei aflate la guvernare dau tot ce e „mai bun” din ei si cu toate acestea lovitura lor de stat a esuat lamentabil. De ce?
Mai multe lucruri s-au intamplat din 1989 incoace, primul dintre acestea fiind faptul ca Romania a devenit o societate deschisa dupa momentul decembrie 1989. Statul totalitar comunist s-a prabusit iremediabil iar libertatea de exprimare si cea economica, insotita de recunoasterea formala a drepturilor politice fundamentale nu au mai putut fi confiscate si nici stavilite de noua putere instalata dupa 1989. Disparitia politiei politice a devenit un fapt si nimeni nu a mai ajuns la Canal pentru exprimarea publica a opiniilor sale politice (derapajele din era Nastase, oricat de ingrijoratoare ar fi, sunt nimic fata de gulagul organizat cu profesionalism si simt de raspundere de sovietici si emulatiile lor din „democratiile populare” ale blocului socialist).
In acest sens, merita evocat un moment revelator din evolutia Romaniei de dupa decembrie 1989, moment ce este oarecum estompat in constiinta publica de cele care i-au precedat si, respectiv, cele care i-au succedat: momentul 12 ianuarie 1990. Acesta este momentul in care domnul Ion Iliescu, proaspatul conducator al Romaniei post-decembriste, a fost nevoit sa semneze cu manuta proprie decretul-lege de scoatere in afara legii a Partidului Comunist Roman. Decretul a fost revocat a doua zi ca „antidemocratic” si urmat la o saptamana de un alt decret ce a consfintit dizolvarea PCR si transferarea patrimoniului acestuia catre statul roman. Va puteti imagina ce a fost in sufletul acestui domn ateu si comunist cand a semnat hartia respectiva. Sigur, in spiritul duplicitatii bolsevice, acel act nu insemna nimic pentru domnul Ion Iliescu, fiind semnat sub presiunea multimilor aflate in Piata Revolutiei in acea seara de 12 ianuarie 1990, instituita zi de doliu national pentru mortii Revolutiei. Insa, este util sa retinem ca lui Ion Iliescu i-a fost in acel moment frica. I-a fost frica ca poate fi spulberat de presiunea strazii si a semnat cu ochii inchisi si pe genunchi un act de abjurare al crezului sau profund declarat initial in 22 decembrie: „comunismul cu fata umana”. Nu trebuie sa uitam acest lucru.
In prezent ne apropiem de aniversarea a 23 de ani de la momentul 17-22 decembrie 1989, iar acesti 23 de ani reprezinta aproape tot atat cat anii scursi de la instalarea lui Ceausescu la putere in 1965 si pana la sfarsitul sau din decembrie 1989 (24 de ani). Minciuna si nemernicia imposturii ridicate in acele vremuri la rang de adevar incontestabil nu mai exista iar efectele lor se estompeaza pe masura trecerii timpului. Realitatile societatii deschise nu mai permit nici monopolizarea adevarului si nici amenintarea fatisa a sigurantei personale a opozantilor puterii. Râul nu curge decat la vale, chiar daca se opreste uneori, poticnit de obstacole temporare. Deznodamandul este intotdeauna acelasi: râul ajunge mereu la mare. Europa nu are un climat favorabil pentru râurile ce sfarsesc intr-o mlastina in mijlocul unui desert. Aceste cazuri exista, insa pe alte continente, Asia si Africa sunt exemple ce ne vin la indemana.
Mai trebuie amintit cred, faptul ca generatia celor nascuti dupa 1970 a ajuns la maturitate, iar acesti romani au in prezent 30-40 de ani si constituie o generatie ce s-a format profesional in afara mecanismelor statului totalitar. Aceasta generatie abia incepe sa fiinteze si are in fata un ciclu de 20 de ani in care va consolida si dezvolta ceea ce s-a castigat pana in prezent de la 1989 incoace. Reprezentantii competenti ai acestei generatii au promovat intre timp in mai mica sau mai mare masura in toate segmentele societatii romanesti, in sectorul privat si in cel public, iar cei care s-au „expatriat” temporar nu-si uita neaparat atat de usor tara unde s-au nascut si unde probabil se vor intoarce mai devreme sau mai tarziu. Este esential de notat ca acesti oameni nu pot fi epurati in integralitatea lor dintr-o societate deschisa, tot asa cum nici majoritatea procurorilor si judecatorilor nu vor putea fi epurati intr-o proportie semnificativa si suficienta de castelul de carti de joc pe care il reprezinta Casa USL.
Mai devreme sau mai tarziu (iar in conditiile crizei actuale din zona euro) chiar foarte curand, spectrul falimentului economic se va transforma in Romania intr-o realitate suficient de amara pentru a fi inteleasa chiar si de stomacul electoratului USL ce a uitat cu usurinta perioadele de criza economica fundamentala reprezentate de hiperinflatia din anii 1990-1992 si disponibilizarile masive si fraudele financiare din anii 1997-1999 (rezultat al facturii iresponsabile a guvernului PDSR „pasata” spre decontare unei Conventii Democrate macinata de incompetenta si disensiuni interne). Asa ca sa nu ne temem: Casa USL se indreapta spre o fundatura a istoriei. Este doar o chestiune de timp pana cand Romania se va debarasa de acest nefast balast.
In incheiere, trebuie sa mai observam, desigur, ca in Romania exista mult zgomot. In special la televizor. Sa nu ne lasam insa impresionati de acest zgomot. El nu tine nici de foame si nici nu are valoare la export. Spectatorii fanatici ai acestui circ zgomotos sunt incapacitati genetic pentru un razboi civil si, in general, pentru orice actiune constienta ce presupune asumarea de riscuri. Foamea de senzational ridicol si pasivitatea spectatorului de televizor sunt incompatibile cu conditiile necesare pentru ca un cetatean sa ia arma in mana impotriva altui cetatean, conational al sau. Pentru aceasta, dincolo de ura, este nevoie de atributele unui om serios: hotarare si credinta de nezdruncinat in adevarul valorilor sale. Greu de gasit aceste atribute in Romania contemporana si cu atat mai putin in electoratul captiv al USL. Sa nu ne temem deci.
In ce priveste socotelile inca neincheiate cu domnii din Casa USL, este util sa ne reamintim ca acesti oameni au ajuns deja la stalpul infamiei. Tot ce trebuie sa facem este sa continuam sa-i tinem acolo, aratandu-le oglinda realitatii ce ii condamna a fi doar niste proscrisi ai istoriei. Sa purcedem deci, cu calm si fara mila.
Motto: Frica este atributul invinsului.
Se poate spune ca traim vremuri fara precedent in Romania acestor zile si asta nu doar daca ne uitam la tentativa de lovitura de stat ratata de USL. Fara sa realizam poate evenimentul in reala sa semnificatie, asistam la un fapt fara precedent de la refondarea statului roman dupa 1 decembrie 1918. Anume:
Pentru prima oara de la unificarea Romaniei in 1918, Ministerul Public, respectiv procurorii, investigheaza sistematic fraudele electorale executate de coalitia de guvernare aflata la putere. Oricat ar parea de surprizator la prima vedere, acest fapt NU are pana in prezent precedent in istoria moderna a Romaniei ca stat national unitar. Suntem martorii unei premiere absolute in scurta noastra istorie de stat modern unitar (caci Romania actuala este inca un stat foarte tanar, ne despart doar 94 de ani de momentul 1918). Fiind vorba de o premiera absoluta acest fapt merita poate repetat:
Pentru prima oara de la renasterea Romaniei in 1918, Ministerul Public investigheaza sistematic fraudele electorale executate de coalitia de guvernare aflata la putere.
Ce trebuie sa ne bucure? Faptul ca reprezentantii de frunte ai coalitiei de guvernare AFLATE LA PUTERE tipa ca din gura de sarpe impotriva acestor investigatii desi inca nici nu s-a ajuns in fata judecatorilor pentru o concluzie finala urmata de o decizie in consecinta.
Pentru cei mai putin familiarizati cu mecanismele de functionare ale unui stat de drept, este bine sa le reamintim ca procurorii incep mai intai prin acte premergatoare de cercetare (adica ceea ce se intamla acum), urmate eventual ulterior de inceperea urmaririi penale, deschiderea actiunii penale (daca este cazul) si trimiterea in judecata prin rechizitoriu. Abia de la acest moment incolo se ajunge in fata judecatorilor ce sunt chemati sa cerceteze concluziile procurorilor si sa decida daca au fost sau nu fraude electorale si eventualele consecinte ce rezulta de aici.
De ce ii deranjeaza pe sus numitii distinsi reprezentanti aceasta procedura? Pentru ca aceasta reprezinta un cadru riguros organizat de investigare a unor suspiciuni si eventuale fapte, urmate de un proces PUBLIC. Toata aceasta rigoare si publicitate nedorita ii scoate din minti pe cei care si-ar fi dorit ca aceste fapte sa nu iasa niciodata la lumina si, eventual, sa fie inlocuite exclusiv de laude in stil „Cantarea Romaniei” pentru cel mai corect si bine organizat referendum. Obsesia insasi pentru modul superlativ tradeaza minciuna gogonata ce salasuieste in acesti indivizi.
Ce trebuie sa ne mai bucure? Faptul ca avem un Consiliu Superior al Magistraturii ce analizeaza incompatibilitatea numirii unui judecator intr-o functie politica si executiva, in speta, nimic mai mult decat functia de Ministru al Justitiei, chemata sa faca propuneri de numire in functie a magistratilor. Conflictul de interese nu poate fi mai evident de atat.
Trebuie sa ne mai bucure de asemenea faptul ca acelasi Consiliu a reactionat prompt si a luat masurile impuse de lege cu privire la sezisarea Inspectiei Judiciare, o institutie a statului, fata de tentativele de ingerinta in activitatea justitiei proferate de distinsii domni mai sus amintiti.
Si nu in ultimul rand, mai trebuie sa ne bucure faptul ca avem o Curte Constitutionala ce i-a convins pe trei dintre membrii sai ce se lansasera in provocari cu caracter politic asupra faptului ca statutul lor de judecatori constitutionali este mai important decat orice partizanat politic motivat de eventualele afinitati politice induse de procesul de nominalizare a judecatorilor Curtii. S-ar putea obiecta ca acest lucru este poate prea putin insa in actualul context este mai mult decat suficient. Respectarea formelor este esentiala pentru functionarea proceselor constitutionale fiind insasi substanta convietuirii la nivel politic intr-un stat de drept. Pentru cei care nu s-au trezit inca: acesta este motivul principal pentru care Casa USL se gaseste in „offsaid” total in acest moment fata de statul de drept si partenerii pe care Romania ii are in NATO si UE.
Revenind insa la tema centrala a acestui articol, observam ca reactia institutiilor statului de drept aflat sub asaltul tentativei de lovitura de stat ratate de catre USL se traduce in fapt prin testarea si validarea rezistentei si soliditatii acestor institutii sub focul „inamicilor” statului de drept. Asistam pur si simplu la botezul prin foc al statului de drept in Romania. Reactiile in spiritul si litera legii ale institutiilor statului confirma vointa de rezistenta a acestora in fata tentativelor de subordonare.
Se poate deplange faptul ca nu ne-am fi dorit poate sa obtinem aceasta confirmare prin intermediul unor astfel de circumstante nefericite insa aceasta ramane singura alternativa disponibila atunci cand un grup de lunatici incearca sa deturneze statul roman in aceeasi maniera in care un grup de teroristi deturneaza un avion de linie pentru promovarea scopurilor lor mai mult sau mai putin obscure, insa intotdeauna ilegitimate din start prin luarea ca ostatici a unor oameni nevinovati ce nu au nicio legatura cu subiectul in disputa (o imagine de altfel destul de exacta a ceea ce se intampla in Romania in prezent).
Faptul ca o coalitie aflata la guvernare (USL), ce si-a asumat ca obiectiv declarat cucerirea tuturor parghiilor de putere in stat (inclusiv a celor ce nu au caracter politic), bate pasul pe loc de o luna si jumatate reprezinta un lucru nemaivazut in Romania de la refondarea statului roman in 1918.
Pentru cei care nu cred, ii invit sa se documenteze cu privire la viata politica din Romania interbelica. Intre 1923 (intrarea in vigoare a noii constitutii de dupa unirea din 1918) si instaurarea dictaturii carliste la inceputul lui 1938, Romania a cunoscut doar doua guvernari de cate 4 ani duse pana la capat, respectiv intre 1922-1926 si 1933-1937. In rest, un numar de aproximativ 20 de guverne puncteaza mai mult sau mai putin meteoric aceasta perioada de acuta instabilitate politica asezonata cu fraudele electorale ale guvernantilor numiti ilegitim si asasinate politice. Starea sus mentionata a fost cronicizata si sublimata ulterior in mod nefericit in metastazele finale ale dictaturilor ce au urmat dupa 1938, toate culminand cu instaurarea sub amenintarea tancurilor sovietice a sinistrei dictaturi comuniste dupa data de 30 decembrie 1947. Ce a urmat dupa 1947 pana in 1989 este un regim politic deja clasat la cosul de gunoi al istoriei si judicios rastignit deja la stalpul infamiei. Deci, se poate spune ca Romania nu a prea avut noroc din 1923 pana in 1989.
Ce s-a intamplat insa din 1989 pana in prezent si cum am ajuns in aceasta situatie, repet, nemaivazuta pana acum in Romania? Guvernul si Parlamentul bat cu furie pasul pe loc si nu inteleg de ce Casa USL ia foc din toate partile. Distinsii domni reprezentanti ai coalitiei aflate la guvernare dau tot ce e „mai bun” din ei si cu toate acestea lovitura lor de stat a esuat lamentabil. De ce?
Mai multe lucruri s-au intamplat din 1989 incoace, primul dintre acestea fiind faptul ca Romania a devenit o societate deschisa dupa momentul decembrie 1989. Statul totalitar comunist s-a prabusit iremediabil iar libertatea de exprimare si cea economica, insotita de recunoasterea formala a drepturilor politice fundamentale nu au mai putut fi confiscate si nici stavilite de noua putere instalata dupa 1989. Disparitia politiei politice a devenit un fapt si nimeni nu a mai ajuns la Canal pentru exprimarea publica a opiniilor sale politice (derapajele din era Nastase, oricat de ingrijoratoare ar fi, sunt nimic fata de gulagul organizat cu profesionalism si simt de raspundere de sovietici si emulatiile lor din „democratiile populare” ale blocului socialist).
In acest sens, merita evocat un moment revelator din evolutia Romaniei de dupa decembrie 1989, moment ce este oarecum estompat in constiinta publica de cele care i-au precedat si, respectiv, cele care i-au succedat: momentul 12 ianuarie 1990. Acesta este momentul in care domnul Ion Iliescu, proaspatul conducator al Romaniei post-decembriste, a fost nevoit sa semneze cu manuta proprie decretul-lege de scoatere in afara legii a Partidului Comunist Roman. Decretul a fost revocat a doua zi ca „antidemocratic” si urmat la o saptamana de un alt decret ce a consfintit dizolvarea PCR si transferarea patrimoniului acestuia catre statul roman. Va puteti imagina ce a fost in sufletul acestui domn ateu si comunist cand a semnat hartia respectiva. Sigur, in spiritul duplicitatii bolsevice, acel act nu insemna nimic pentru domnul Ion Iliescu, fiind semnat sub presiunea multimilor aflate in Piata Revolutiei in acea seara de 12 ianuarie 1990, instituita zi de doliu national pentru mortii Revolutiei. Insa, este util sa retinem ca lui Ion Iliescu i-a fost in acel moment frica. I-a fost frica ca poate fi spulberat de presiunea strazii si a semnat cu ochii inchisi si pe genunchi un act de abjurare al crezului sau profund declarat initial in 22 decembrie: „comunismul cu fata umana”. Nu trebuie sa uitam acest lucru.
In prezent ne apropiem de aniversarea a 23 de ani de la momentul 17-22 decembrie 1989, iar acesti 23 de ani reprezinta aproape tot atat cat anii scursi de la instalarea lui Ceausescu la putere in 1965 si pana la sfarsitul sau din decembrie 1989 (24 de ani). Minciuna si nemernicia imposturii ridicate in acele vremuri la rang de adevar incontestabil nu mai exista iar efectele lor se estompeaza pe masura trecerii timpului. Realitatile societatii deschise nu mai permit nici monopolizarea adevarului si nici amenintarea fatisa a sigurantei personale a opozantilor puterii. Râul nu curge decat la vale, chiar daca se opreste uneori, poticnit de obstacole temporare. Deznodamandul este intotdeauna acelasi: râul ajunge mereu la mare. Europa nu are un climat favorabil pentru râurile ce sfarsesc intr-o mlastina in mijlocul unui desert. Aceste cazuri exista, insa pe alte continente, Asia si Africa sunt exemple ce ne vin la indemana.
Mai trebuie amintit cred, faptul ca generatia celor nascuti dupa 1970 a ajuns la maturitate, iar acesti romani au in prezent 30-40 de ani si constituie o generatie ce s-a format profesional in afara mecanismelor statului totalitar. Aceasta generatie abia incepe sa fiinteze si are in fata un ciclu de 20 de ani in care va consolida si dezvolta ceea ce s-a castigat pana in prezent de la 1989 incoace. Reprezentantii competenti ai acestei generatii au promovat intre timp in mai mica sau mai mare masura in toate segmentele societatii romanesti, in sectorul privat si in cel public, iar cei care s-au „expatriat” temporar nu-si uita neaparat atat de usor tara unde s-au nascut si unde probabil se vor intoarce mai devreme sau mai tarziu. Este esential de notat ca acesti oameni nu pot fi epurati in integralitatea lor dintr-o societate deschisa, tot asa cum nici majoritatea procurorilor si judecatorilor nu vor putea fi epurati intr-o proportie semnificativa si suficienta de castelul de carti de joc pe care il reprezinta Casa USL.
Mai devreme sau mai tarziu (iar in conditiile crizei actuale din zona euro) chiar foarte curand, spectrul falimentului economic se va transforma in Romania intr-o realitate suficient de amara pentru a fi inteleasa chiar si de stomacul electoratului USL ce a uitat cu usurinta perioadele de criza economica fundamentala reprezentate de hiperinflatia din anii 1990-1992 si disponibilizarile masive si fraudele financiare din anii 1997-1999 (rezultat al facturii iresponsabile a guvernului PDSR „pasata” spre decontare unei Conventii Democrate macinata de incompetenta si disensiuni interne). Asa ca sa nu ne temem: Casa USL se indreapta spre o fundatura a istoriei. Este doar o chestiune de timp pana cand Romania se va debarasa de acest nefast balast.
In incheiere, trebuie sa mai observam, desigur, ca in Romania exista mult zgomot. In special la televizor. Sa nu ne lasam insa impresionati de acest zgomot. El nu tine nici de foame si nici nu are valoare la export. Spectatorii fanatici ai acestui circ zgomotos sunt incapacitati genetic pentru un razboi civil si, in general, pentru orice actiune constienta ce presupune asumarea de riscuri. Foamea de senzational ridicol si pasivitatea spectatorului de televizor sunt incompatibile cu conditiile necesare pentru ca un cetatean sa ia arma in mana impotriva altui cetatean, conational al sau. Pentru aceasta, dincolo de ura, este nevoie de atributele unui om serios: hotarare si credinta de nezdruncinat in adevarul valorilor sale. Greu de gasit aceste atribute in Romania contemporana si cu atat mai putin in electoratul captiv al USL. Sa nu ne temem deci.
In ce priveste socotelile inca neincheiate cu domnii din Casa USL, este util sa ne reamintim ca acesti oameni au ajuns deja la stalpul infamiei. Tot ce trebuie sa facem este sa continuam sa-i tinem acolo, aratandu-le oglinda realitatii ce ii condamna a fi doar niste proscrisi ai istoriei. Sa purcedem deci, cu calm si fara mila.