‘’O parcare într-un oraş’’ In cinstea solidarităţii
Noi nu ne tragem şi din romani. Am ajuns să iau ca pe o certitudine această teorie deoarece romanilor le plăceau drumurile. Nouă însă nu şi de aici şi convingerea mea. Cred însă cu tărie că noi ne tragem doar din daci deoarece ei nu o aveau nici cu drumurile, nici cu scrisu’ plus că cultura lor era una şamanică- din gură-n gură şi atât. Noi nu avem nici o străbatere ce ţine de drumuri în mod evident. Nici cu parcările. Noua însă ne place să credem despre noi că suntem civilizaţi, umani, pozitivi, optimişti, inteligenţi, cultivaţi şi nu în ultimul rând solidari. Deci toate aceste calităţi minunate şi ideale. Ei bine nu suntem, dar ne place mult să credem.
De solidaritate cel puţin la nivel de discurs cu toţii ţinem. Mai nou am observat că şi autorităţile mizează şi uneori cerşesc sau impun în funcţie de cititi mai mult
De solidaritate cel puţin la nivel de discurs cu toţii ţinem. Mai nou am observat că şi autorităţile mizează şi uneori cerşesc sau impun în funcţie de cititi mai mult