694

Tîrgurile şcolăreşti au loc cu abateri



Iarmaroacele şcolăreşti care se organizează în fiecare an în ajunul anului de studii, în acest an au avut loc cu ilegalităţi, a anunţat, luni, în şedinţa operativă a primăriei capitalei, şeful Direcţiei Generale Comerţ, Alimentaţie Publică şi Servicii, Vladimir Nirca.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, Nirca a spus că duminică, agenţii economici care închiriază un loc la centrul de comerţ  „Gemenii” au depus o plângere referitor la iarmarocul care are loc în centru, informând că în magazin plătesc  25 euro pe 1 metru pătrat, în timp ce agenţii economici care închiriază locuri în parcul Catedralei pentru comerţul la târg plătesc 140 lei pe 1 mp.

S-au constatat nereguli şi la târgurile organizate în alte sectoare ale urbei.  Astfel, în loc de o piaţă şcolărească planificată au fost depistate două.

Viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu, a spus că, în afară de plângeri şi abateri, după închiderea târgurilor rămâne mult gunoi şi acesta a fost motivul pentru care anterior nu se planificase inaugurarea unui iarmaroc şcolăresc în centrul capitalei.

„INFOTAG” precizează: Primăria a organizat târguri şcolăreşti în cinci sectoare ale capitalei, în perioada 10 august – 2 septembrie.
infotag.md
0