1027

Unde s-au dus banii pentru promovarea exportului?

Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr cere implicarea mai activă a sectorului privat în manifestaţiile de promovare a exporturilor, inclusiv prin asigurarea transparenţei în organizarea evenimentelor. 
În primul semestru al anului, Fondul de promovare a exportului a organizat participarea a opt companii producătoare la Expoziţia internaţională „Vinordic”, Suedia, la care au fost semnate contracte de livrare a vinurilor în această ţară. Cu sprijin financiar din Fondul de promovare a exportului, cinci companii producătoare de vinuri au participat în premieră la „London wine Fair”, cel mai mare eveniment expoziţional specializat din Europa, fiind stabilite contacte cu reţele de import, distribuţie şi agenţii de consultanţă în domeniu. Potrivit Programului „Promovarea exporturilor şi atragerea investiţiilor”, de asemenea au fost organizate Forumul economic 2012 cu participarea ţărilor membre ale Acordului de comerţ liber în sud-estul Europei (CEFTA) şi Conferinţa internaţională „Moldova ICT Summit”.
În premieră, au fost iniţiate traininguri pentru întreprinderile din industria uşoară cu referire la participarea la evenimente expoziţionale şi promovarea în cadrul acestora.
 
 
 
Tot în luna mai, a fost organizat un tur informaţional pentru jurnalişti din Japonia în vederea promovării potenţialului turistic al Republicii Moldova, în contextul unui proiect GUAM de promovare a regiunii Mării Negre.
Din economiile realizate în prima jumătate a anului au fost alocate mijloace pentru desfăşurarea unor acţiuni suplimentare, printre care organizarea unui forum al oamenilor de afaceri moldo-rus la Chişinău, pe marginea şedinţei Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică, în toamna acestui an, un forum moldo-american organizat în comun cu Camera de comerţ româno-americană şi Camera de comerţ moldo-americană (8 noiembrie a.c.), un Forum al oamenilor de afaceri moldo-italian la Milano (10-12 octombrie). De asemenea, va fi finanţată participarea delegaţiei moldoveneşti la Forumul economic de la Krynica, în perioada 4-6 septembrie, şi evenimente de promovare a vinurilor moldoveneşti pe pieţele din Austria şi Slovenia.
Conform planului de activitate, urmează a fi organizate, cu sprijinul financiar al Fondului de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor, un Forum de afaceri moldo-chinez, un for investiţional pentru regiunea de sud a Republicii Moldova, Ziua Naţională a Vinului (luna octombrie), participarea la Expoziţia World Travel Market în Marea Britanie (5-8 noiembrie) și expoziţia agro-industrială „Toamna de aur” din Moscova (11-14 octombrie) 

Timpul.md (N.R.)

0