Vezi pe ce a schimbat Ghimpu fotoliul de spicher
Au cerut Procuratura Generală, CCCEC, MAI, Curtea de Conturi sau funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului, dar până la urmă se mulțumesc cu funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate. Este vorba despre Partidul Liberal care a cedat democraților postul de președinte al Parlamentului urmând să primească altă funcție în schimb, dar până la urmă ar putea să rămână cu nimic. Cel puțin așa susține președintele formațiunii Mihai Ghimpu.
Liberalul afirmă că a cerut în alianță funcția de conducător al CNI, pentru ca și PL să dețină o instituții de control, dar colegii de alianță se împotrivesc acestei solicitări. Ba mai mult, Ghimpu lasă să se înțeleagă că PLDM și PD au încheiat un târg în urma căruia conducerea CNI îi va reveni unei persoane aflată sub protecția democraților.
”Noi știm cine este această persoană din partea societății civile. Este de la PD. Și cei de la PLDM știu acest lucru și la început s-au opus numirii ei. Pe urmă însă și-au schimbat poziția. S-a făcut tot posibilul ca nici această funcție să nu ne revină. Suntem marginalizați mereu”, s-a plâns Ghimpu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
În opinia liberalului, nu este corect ca un reprezentant al societății civile să dețină funcția de conducător al acestei Comisiei însărcinată să verifice veniturile și proprietățile demnitarilor.
Precizăm că Comisia Națională de Integritate a fost creată încă în martie 2012. Aceasta urma să își înceapă activitatea din aprilie, curent, dar din cauza unor neînțelegeri legate de componența și conducerea instituției, CNI nu funcționează nici până în prezent.
UNION