550

ВОРОНИН Acum balul e condus de pederaşti şi vampiri. Vom face ordine

  Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, recunoaşte că în cadrul ultimei şedinţe a Legislativului din sesiunea de primăvară-vară, când a urcat în prezidiul Parlamentului, a avut o discuţie "dură" cu speakerul Marian Lupu

"A fost o discuţie dură, dar la acest King Kong de doi metri (n.r. Marian Lupu) a prevalat instinctul stomacului. Creierul la el nu lucrează. L-am întrebat dacă îşi dă seama de tot ce se petrece în Parlament. I-am spus că este un spectacol prost regizat, cu acest tâmpit (n.r. Mihai Ghimpu) în rolul principal. Lupu însă m-a întrebat de ce noi, comuniştii, am scris despre faptul că el a fost la Odesa ca să-şi cumpere casă pe malul mării. Vă închipuiţi ce tragedie are?", a menţionat Voronin în cadrul emisiunii “Microfonul 3”.

Mai mult, liderul comuniştilor s-a arătat convins că PCRM va reveni la guvernare şi va pune toate lucrurile la punct. "Da, astăzi balul este condus de aceşti clowni, ucigaşi, pederaşti şi vampiri, dar nimic nu este veşnic. Noi vom pune totul la punct. Secera şi ciocanul nu au fost inventate de Lupu şi restul", a punctat acesta.

Publika.md aminteşte că pe 12 iulie, Parlamentul a condamnat crimele regimului totalitar comunist şi a interzis utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice.

0