Cod portocaliu de arşiţă în 15 regiuni din ţară
În loc să se mai domolească, arșița se întețește. Până duminică un val de aer fierbinte pune stăpânire pe 15 raioane. Mercurul din termometre se înfierbântă și urcă pe zi ce trece.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare cod portocaliu de caniculă pentru 15 regiuni din țară. Astfel, Bălți, Sângerei, Fălești, Glodeni, Ungheni, Călărași, Nisporeni, Chișinău, Strășeni, Orhei, Hâncești, Ialoveni, Anenii Noi, Criuleni și Dubăsari sunt raioanele care cad sub incidența codului portocaliu de vreme toridă.
Aici, mercurul din termometre va urca până la +37 de grade Celsius. Avertizarea de cod portocaliu intră în vigoare astăzi și este valabilă până duminică, 8 iulie.
În celelalte regiuni ale țării se menține cod galben de caniculă până vineri, 6 iulie.