KGB anchetează ilegal un elev român în Transnistria
KGB-ul l-a condamnat la 3 ani de închisoare pe un adolescent român sub acuzaţia de terorism, potrivit publicaţiei Moldova.org. Alexandru Bejan, elev în clasa a-XI-a la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Tiraspol, a fost răpit în februarie din şcoală de doi ofiţeri KGB şi forţat timp de şase ore să semneze un autodenunţ după ce a fost acuzat că a trimis bilete de ameninţare unor grădiniţe din localite.
Dacă până acum autorităţile române nu au avut o reacţie oficială, un elev din Brăila s-a mobilizat pentru a-şi ajuta fratele de peste Prut. Alin Cristea, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Brăila, este singurul român care a luat până acum atitudine atunci când a aflat despre povestea lui Alexandru Bejan, elevul din Tiraspol, cercetat de KGB sub pretextul că ar fi adus ameninţări teroriste. "Am aflat despre cazul lui Alexandru Bejan, elev la singurul liceu românesc din Tiraspol, care a fost şantajat şi obligat să semneze un autodenunţ, vină pe care ulterior a negat-o şi el şi conducerea şcolii şi anume terorism",a explicat Alin.
Alin a sesizat până acum atât autorităţile din Republica Moldova, dar şi pe cele România. Elevul brăilean a formulat şi o petiţie on-line şi în 72 de ore a adunat peste 160 de semnături. "Dorim să strângem cât mai multe semnături, vom trimite petiţia şi semnăturile Ambasadei României de la Chişinău şi Consulatul Republicii Moldova de la Iaşi", a subliniat elevul.
Alături de Alin sunt şi alţi colegi din Brăila care, chiar dacă nu ştiu cum este să trăieşti sub un regim opresiv, s-au solidarizat pentru o cauză nobilă.
Declaraţia făcută de Alexandru Bejan este cutremurătoare
“În 2009, atunci când venisem din satul meu Tocmagiu în oraşul Tiraspol la studii am avut un singur incident. O cunoştinţă de-a mea s-a luat la bătaie cu un locuitor, iar eu am fost reţinut şi am depus mărturii, ulterior condamnat pentru „huliganism”. Atât. Nu înţeleg de ce am figurat pe lista lor de suspecţi şi nici rezultatele expertizei lor n-o înţeleg pentru că n-am scris nicio scrisoare de ameninţare niciodată”, a menţionat elevul anchetat de KGB, potrivit Moldova.org.
La începutul lui iunie 2012, Alexandru Bejan a fost acuzat de „denunţare mincinoasă a actelor de terorism”. Dacă autorităţile române nu se vor împlica, elevul riscă să îşi petreacă următorii trei ani de adolescenţă în temniţele din regiunea transnistreană.