Hoţ specializat pe minori: Urmărea copiii şi îi deposeda de biciclete
Un hoţ de biciclete din Capitală a fost reţinut de poliţie. Timp de două luni, acesta a reuşit să deposedeze de “transport” 10 copii. Dacă îi va fi dovedită vinovăţia, bănuitul riscă să ajungă după gratii.
Tânărul, în vârstă de 25 ani, ar fi comis un şir de furturi de biciclete de la persoane minore. Potrivit oamenilor legii, bănuitul urmărea copiii care se deplasau cu biciclete în curţile blocurilor de locuit din sectorul Botanica. Se apropia de victime şi le deposeda de mijlocul de transport, în unele cazuri le fura, iar în altele, prin înşelăciune şi abuz de încredere, şi le însuşea.
Astfel, pe parcursul lunilor mai – iunie curent, el ar fi făcut rost de circa 10 biciclete, pe care le-ar fi vândut la preţuri foarte mici. Deocamdată, poliţiştii au găsit doar trei biciclete din cele furate, celelalte urmează a fi depistate la cumpărători.
Paguba materială pricinuită victimelor este estimată la peste 13.000 lei.
Pe acest caz au fost pornite mai multe cauze penale pentru furt, jaf şi escrocherie. Bănuitul este cercetat penal pentru faptele comise şi riscă ani grei de închisoare.
publika.md