585

Persoanele care vor arde resturile vegetale vor fi amendate

 
În ultimele 2 zile, colaboratorii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne (SPCSE) au intervenit la lichidarea a peste 30 de focare de incendiere a vegetaţiei uscate pe teritoriul republicii. Potrivit Serviciului de presă al instituţiei, în cazul în care pompierii nu ar fi intervenit, focul ar fi pîrjolit o bună parte din terenuri, provocînd pagube semnificative.

“Zeci de hectare de pămînt sînt afectate anual de astfel de incendii, produse în mare parte din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la folosirea focului deschis, în timpul efectuării lucrărilor agricole sau de salubrizare. Totodată, cetăţenii ieşiţi în natură uită de stingerea focului la plecare din zona de agrement”, a spus pentru NOI.md Liliana Puşcaş, ofiţer de presă al SPCSE.

De asemenea, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Guvernul a decis ieri să sancţioneze persoanele care vor arde resturile vegetale. Astfel, amenzile variază de la 2000 la 3000 de lei pentru persoane fizice şi de la 8000 la 10 000 de lei pentru persoane juridice.

Menţionăm că, de la începutul anului curent, pe teritoriul republicii, au fost înregistrate peste 900 de intervenţii ale pompierilor la lichidarea focarelor de ardere a vegetaţiei uscate şi resturilor menajere.
 
 
Sursa: noi.md
0