Lege cu efect invers. Numărul construcţiilor neautorizate a crescut, deşi trebuiau să fie mai puţine
Respectarea Legii privind autorizarea lucrărilor de construcţie, adoptată acum doi ani, este tema discuţiilor dintre reprezentanţii Ministerului Construcţiilor şi autorităţile din mai multe raioane ale ţării. Asta după ce, la prima reuniune a specialiştilor, s-a constat că, în urma adoptării legii, numărul construcţiilor neautorizate a crescut, iar legea are un efect negativ.
Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei de Stat în Construcţii, în perioada iulie 2010-iunie 2012, pe terioriul Moldovei au fost depistate aproape 2.000 de construcţii neautorizate. Inspectorii cred că de vină sunt lacunele din lege.
"Administraţia publică locală, da, în jur la 90% ei sunt vinovaţi. Nu se cere prin Legea aceasta devizul de cheltuieli total a unei construcţii şi aici se ascund sume enorme de bani. Legea cere ca toate lucrările să fie aprobate de administraţia publică locală aceste chestiuni îs date pe mâna cuiva", susţine şeful direcţiei Inspecţia de Stat în Construcţii, Anatol Barbalat.
De aceeaşi părere sunt şi arhitecţii.
"Consiliu local singur hotărăşte. Nu îl interesează părerea arhitectului. Consilieri aleşi pe patru ani de zile hotărăsc soarta şi arhitectura oraşului, localităţii. Când vine beneficiarul deja are la mână proprietatea", afirmă arhitectul-şef al oraşului Sângerei, Anatol Gâscă.
Autorităţile locale susţin însă contrariul.
"Noi întotdeuna, când este necesar, nu numai odată eu la dânsul m-am adresat cu diferite probleme consultaţii. Noi avem planul urbanistic, şi domnul Gâscă tot cunoaşte planul urbanistic al oraşului. NU spun nimic mai mult pentru că ştiu eu care e situaţia şi nu vreu eu să vorbesc", a declarat primarul oraşului Sângerei, Vasile Doga.
Reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii cred că numărul neregulilor s-ar reduce la jumătate, dacă vor fi eliminate lacunele din legea cu privire la autorizarea lucrărilor de construcţie.
publika.md