714

Cum arată cel mai nou tren livrat de către români moldovenilor

  Fabrica Remar Paşcani, companie-membră a Grupului Grampet, deținut de oamenii de afaceri Gruia Stoica și Vasile Didilă, a livrat cel mai nou tren Diesel (DMU) de călători care va circula în Republica Moldova.
 


Trenul este alcătuit din patru vagoane, unul business class, celelalte de clasele II şi III, fiind reconstruit conform celor mai înalte standarde europene. În cadrul procesului de modernizare, s-au folosit echipamente de ultimă generaţie pentru motorizare, transmisie, uşi cu închidere automată, sistem de climatizare, televizoare, sistem WI-FI, sistem sonorizat de informare a pasagerilor, rampă de urcare pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurându-se astfel cele mai bune şi sigure condiţii de călătorie.
 


Ca urmare a reconstrucţiei, cheltuielile cu combustibilul şi de mentenanţă ale noului model sunt de patru ori mai mici, obţinându-se astfel o reducere a costurilor de minim 500.000 de euro pe tren, anual.
 
Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 2,2 milioane de euro. Acesta este primul tren din cele 15 pe care Remar Paşcani urmează să le reconstruiască şi modernizeze pentru Căile Ferate Moldoveneşti.
 
În urma acestui succes, Remar Paşcani se află în negocieri avansate cu ţări din Comunitatea Statelor Independente, pentru încheierea unor contracte de reconstrucţie şi modernizare a peste 100 de trenuri.
 
Imagini ale trenului la adresa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/167484.html

 
0