724

Protest cu înjurături la Mitropolie!


Un grup de aproximativ 20 de tineri, membri şi simpatizanţi ai partidului Patrioţii Moldovei, au pichetat astăzi Mitropolia.

Aceștia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conducerea bisericii, care, potrivit lor, nu întreprinde nimic pentru anularea legii privind asigurarea egalităţii. În timp ce organizatorii protestului îi prezenta pe tineri drept creştini ortodocşi, aceştia înjurau în faţa mitropoliei ca la uşa cortului. „Se mai întâmplă”, a fost scuza membrului partidului Patrioții Moldovei, Serghei Perciun.

În ceea ce ține de legea privind asigurarea egalității, Perciun a declarat că adoptarea ei este un lucru „dăunător” și „dușmănos”, iar „Occidentul folosește Republica Moldova în scopuri geopolitice”.

Secretarul Mitropoliei, Vadim Cheibaș, care a ieșit să discute cu protestatarii, a declarat că biserica optează în continuare pentru revederea legii privind asigurarea egalității, în scopul elimării sintagmei „orientare sexuală”.
 
jurnal.md

0