1004

Moldovagaz, obligată să achite datoriile Transnistriei

 

Arbitrajul Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ din Federaţia Rusă a emis o decizie de a încasa 296,8 milioane de dolari de la Moldovagaz în favoarea Gazprom.

În timp ce negocierile privind semnarea unui nou contract de import a metanului de la Gazprom au intrat într-un impas şi nu se ştie când vor fi reluate, gigantul rus nu pierde timpul în zădar. A mai obţinut o decizie favorabilă în Arbitrajul Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse de recuperare a unei datorii de la întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz.

E vorba de suma de 296,77 milioane de dolari, pe care instanţa a decis că Moldovagaz ar urma să o achite concerului rus, se precizează în raportul financiar al Gazprom pentru trimestrul I al acestui an.

Într-un răspuns oficial pentru „Adevărul", administraţia Moldovagaz susţine că această sumă reprezintă banii datoraţi de întreprinderea Tiraspoltransgaz pentru gazele livrate în anul 2008.

DOAR 8% REPREZINTĂ DATORIA CHIŞINĂULUI
„În timpul procesului Moldovagaz nu a recunoscut datoria, deoarece pentru această perioadă a achitat toate plăţile pentru gazele naturale livrate pe malul drept al Nistrului. Totodată, au fost aduse explicaţii instanţei că de fapt nu a avut posibilitatea de a influenţa SRL Tiraspoltransgaz să achite pentru consumul de metan din stânga Nistrului", se menționează în răspunsul Moldovagaz.

Administraţia companiei moldoveneşti mai precizează că Gazprom nu a luat măsuri pentru încasarea forţată a sumei din contul Moldovagaz, iar problema „ar putea fi rezolvată în cadrul unor negocieri între părţi".

Este deja al şaselea caz din ultimii patru ani examinat de instanţa de la Moscova, iar Gazprom obţine decizii irevocabile privind recuperarea unor datorii de la Moldovagaz. În total, este vorba de peste 680 de milioane de dolari, datorii formate în anii 2006-2008. Din această sumă doar aproximativ 54 de milioane de dolari revin Chişinăului, adică mai puţin de 8%, iar restul sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană.

DATORII CE FAC MOLDOVA ŞANTAJABILĂ
Din punct de vedere juridic, prin aceste decizii Gazprom obţine confirmarea legală a dreptului de a cere de la Moldovagaz achitarea tuturor datoriilor, acumulate atât de Chişinău, cât şi de Tiraspol, susţin specialiştii.

„Chestiunea recuperării datoriilor poate fi utilizată de Gazprom şi Rusia pentru a face presiuni asupra conducerii Republicii Moldova, astfel încât aceasta să accepte, de exemplu, renunţarea la vectorul european şi să se integreze în Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus", consideră Ion Munteanu, expert în securitate energetică la Institutul IDIS Viitorul.

Specialistul afirmă că Gazprom are la îndemână practic întreg arsenalul pentru a impune Republicii Moldova şi alte cedări. „De exemplu, ar putea insista ca Chişinăul să renunţe la Pachetul Energetic III al Uniunii Europene", a precizat Ion Munteanu.
 
Vadim Ceban, şeful Direcţiei generale securitate şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei, spune că negocierile cu Gazprom atât în privinţa semnării unui nou contract, cât şi referitor la identificarea unei soluţii privind datoriile regiunii separatiste ar putea fi reluate în scurt timp.

Negocieri suspendate de jumătate de an

În iunie 2011, autorităţile de la Chişinău împreună cu administraţia Moldovagaz au constituit un grup de lucru ce urma să negocieze cu Gazprom un nou contract de import al gazelor. După câteva şedinţe comune cu reprezentanţii gigantului rus din noiembrie 2011 tratativele au fost suspendate. Potrivit unor surse din cadrul Guvernului, acestea ar putea fi reluate doar după semnarea unui acord interguvernamental moldo-rus în care să fie specificate atât direcţiile de cooperare în domeniul energetic şi gazier, cât şi rezolvarea chestiunii datoriei acumulate de Republica Moldova, inclusiv, regiunea separatistă transnistreană față de Gazprom.
 
ADEVARUL

0