684

Filat nu renunță; Vrea filme în română în cinematografe

 
Premierul Vlad Filat nu a uitat de promisiunea făcută anterior de a obliga patronii de cinematografe din R. Moldova să difuzeze filme traduse în limba română.
”Pe lângă prevederile acestea care se referă la interzicerea publicității în cinematografe, mai avem o restanță. Știți despre ce e vorba? Da, despre oferirea posibilității de a viziona și filme în limba română”, i-a amintit premierul ministrului Culturii, Boris Focșa.
Acesta a menționat că modificările la lege, la cere se referă Filat, sunt aproape gata.
”Dacă este așa atunci așteptăm cât de curând posibil să le vedem”, a cerut prim-ministrul.
Vă amintim că problema sonorizării în română a filmelor rulate în cinematografe a fost pusă în societate încă acum  trei ani.
Atunci, ministrul Focșa a promis să elaboreze un proiect de lege care să oblige cinematografele să difuzeze filme în limba de stat.
Până acum însă nu s-a făcut nimic, iar cinematografele din republică se limitează la subtitrarea în română a filmelor.


0