411

Streleţ: Alexandru Tănase ar trebui să fie mai rezervat în comentarii

Alexandru Tănase vrea să se facă vizibil şi să epateze opinia publică. Aşa a comentat preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleţ, afirmaţiile fostului coleg de partid, actual preşedinte al Curţii Constituţionale, precum că 7 aprilie a fost o acţiune în care au fost implicate mai multe persoane, inclusiv membri ai coaliţiei parlamentare majoritare.
Președintele fracțiunii PLDM a spus că Alexandru Tănase ar trebui să fie mai rezervat în comentarii din moment ce deține funcția de președinte al CC. “Președintele CC ar trebui să fie mai rezervat în declarații, dar asta ține de poziția Dumnealui. Toate dosarele legate de 7 aprilie sunt la Procuratură. Noi am anunțat anterior poziția noastră vis-a-vis de evenimentele din 7 aprilie, a fost o revoltă a tinerilor care nu puteau trăi într-un stat sărac, alta e că pe 7 aprilie, anumite forțe au manipulat energia maselor“, a spus Valeriu Streleț.


Pe de altă parte, președintele Parlamentului, Marian Lupu susține că dacă Alexandru Tănase are probe în dosarul 7 aprilie, ar trebui să le declare Procuraturii. "Dacă o persoană face declaraţii, omul ia şi se duce la Procuratură şi face depunerea de mărturii. Noi nu avem deficit de declaraţii publice, dar de probe şi ajutor în procesul de anchetă", a menționat speakerul.


Deputatul PL Corina Fusu a spus că declarațiile lui Alexandru Tănase reprezintă o viziune proprie, iar lucrurile ar trebui să fie confirmate de ancheta în dosarul 7 aprilie. Totodată, Corina Fusu a afirmat că Partidul Liberal este nemulțumit de evoluția anchetei în acest caz. ”La 3 ani, s-au făcut prea puține lucruri ca adevărurile să se afle”, a menționat Corina Fusu, precizând că la începutul lunii mai Procuratura Generală, SIS, dar și alte instituții implicate în evenimentele din 7 aprilie 2009 ar putea fi chemate în Parlament pentru a raporta cum decurge ancheta.


Mihai Godea susține, cu referire la spusele lui Alexandru Tănase, că, președintele CC ar putea avea dreptate. Deputatul neafiliat afirmă că modul în care se investighează aceste evenimente îl duce la gândul că unii politicieni sunt complici.


Ieri, 5 aprilie, Alexandru Tănase, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că 7 aprilie nu putea fi organizat de un blogger, de un jurnalist sau de o persoană luată aparte, însă  7 aprilie a fost o acţiune în care au fost implicate mai multe persoane, inclusiv cei care fac parte din coaliţia parlamentară majoritară. Totodată, Alexandru Tănase a afirmat că sunt politicieni care cunosc exact despre ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009 și care ar putea să dea informații exacte despre acele evenimente.

 

În data de 7 aprilie 2009, Alexandru Tănase era memebru al PLDM şi a participat la protestele organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
0