735

Proxeneta la 16 ani! Mai multe tinere retinute in timp ce se prostituau

 Politia este pe urmele proxenetilor. In aceasta luna, oamenii legii au retinut mai multe persoane implicate in prestarea serviciilor sexuale contra plata in saunele si apartamentele din capitala. Una dintre proxenete s-a dovedit a fi o adolescenta de 16 ani.

In urma unor informatii operative, politistii au documentat trei cazuri de proxenetism. 
 
In primul caz este vorba despre doua tinere, ambele de 23 de ani, originare din raioanele Floresti si Straseni, care prestau servicii sexuale intr-o locuinta din capitala. Una o indemnase pe cealalta sa se prostituieze pentru 100 de lei, prima luand pentru serviciile sale 200.
 
La 20 martie, oamenii legii au retinut alte doua tinere. Prima, de 22 de ani, originara din Ocnita, a atras-o si pe prietena sa, in varsta de 23 de ani, pentru a presta servicii sexuale intr-o sauna contra sumei de 400 de lei.
 
Doua zile mai tarziu, politistii au stabilit ca tanara de 22 de ani a fost racolata de o adolescenta din capitala, in varsta de 16 ani. Aceasta a indemnat-o pe prima sa presteze servicii sexuale intr-un apartament, contra unei sume de 600 de lei.
 
Cazurile sunt cercetate penal. Daca vor fi gasite vinovate, persoanele implicate risca o amenda de pana la 16 mii de lei sau pana la 5 ani de inchisoare.
 
protv.md

0