A încercat să treacă vama cu un buletin fals pe care a dat 3000 de euro
Poliţiştii de frontieră de la Turnu au întors din drum o persoană care a încercat să iasă ilegal din România folosin-du-se de o carte de identitate falsă.
Oamenii legii au avut suspiciuni în privinţa autencităţii actului şi au trecut la verificări amănunţite. „La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească. Cu ocazia efectuării contro- lului documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu corespunde ca formă şi fond cu cele aflate în uz, fiind fals total”, a declarat comisar de poliţie Iancu Daniel, purtător de cuvânt al SPF Arad.
În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit identitatea bărbatului. Este vorba despre un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 35 ani. Aceasta a declarat că a cumpărat cartea de identitate cu 3.000 de euro de la un necunoscut şi că a folosit această metodă pentru a ajunge în Italia, la soţia sa care lucrează acolo.
Nu va ajunge în curând, deoarece este cercetat pentru uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
timpul.md