466

Capitala, cucerită cu mături şi jeturi de apă

 
Peste 1.000 de oameni vor spala până la Paşte toate bordurile şi staţiile auto şi vor mătura nisipul adunat pe parcursul iernii. Edilii i-au chemat în ajutor pe elevi şi agenţi economici.
 
Primăria Chişinău a dat startul, ieri dimineaţa, campaniei de salubrizare de primăvară, printr-o acţiune la care participă toate serviciile municipale de profil. În prima zi, muncitorii au curăţat bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, au spălat staţiile de transport public şi pilonii pe care fâlfâiau sute de foi cu anunţuri. Petru Gontea, şeful Regiei locativ-comunale, s-a plâns că are de trei ori mai puţini angajaţi decât ar fi necesar. „I-am scos la măturat şi pe meşterii care trebuie să repare acoperişurile. Până de Paşte se vor ocupa cu toţii de curăţenie. Altfel nu reuşim", a spus îngrijorat funcţionarul. În prezent, edilii lucrează la elaborarea unei hărţi în care să fie indicate locurile cu probleme.

CER COMPUTERE ÎN SCHIMBUL DEPOZITĂRII GUNOAIELOR
Curăţenia de primăvară va genera şi cantităţi mari de deşeuri menajere. De un an acestea sunt duse la Mina Purcel, din strada Uzinelor, în situaţia în care gunoiştea de la Ţânţăreni este inaccesibilă. „Aceasta era o soluţie pentru situaţii excepţionale. Dar autorităţile municipale depozitează aici deşeurile deja mai bine de un an. Acum e aproape plină. Este ca o bombă ecologică pentru Capitală. Ar trebui să se negocieze cât mai urgent cu autorităţile locale din Ţânţăreni. Acolo e încă mult loc liber, aproape jumătate de groapă", a spus ecologistul Vladimir Garaba.
 
Transportarea gunoiului din municipiul Chişinău la Ţânţăreni a fost întreruptă în ianuarie 2011, când a expirat contractul încheiat între autorităţile celor două localităţi. Atunci sătenii au organizat acţiuni de protest în faţa Primăriei Capitalei, dar şi la poarta gunoiştei, blocând accestul camioanelor de la Autosalubritate. Acum, edilii Capitalei spun că duc tratative pentru reluarea depozitării gunoiului. Tudor Maniv, şef la Autosalubritate, a afirmat că autorităţile locale din Ţânţăreni au pus mai multe condiţii pentru ca autospecialele din Chişinău să transporte iarăşi gunoiul lângă satul lor: să instaleze o staţie de prelucrare a deşeurilor, să planteze copaci la barajul din sat, să repare mai multe clădiri din localitate şi să cumpere un lot de calculatoare pentru şcoală.
 
SOLUŢII ALTERNATIVE NU EXISTĂ
Municipalitatea este gata să le satisfacă orice cerinţă, doar că nu pot face nimic până nu va primi în scris propuneri din partea consiliului local. Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat Regiei Autosalubritate şi viceprimarului de ramură să convoace o şedinţă cu autorităţile de la Ţânţăreni. După ce va fi luată o decizie, urmează să aibă loc şi adunarea generală a satului, la care vor participa factori de decizie de la Chişinău. Solicitat de „Adevărul", Vasile Vâzdoagă, preşedintele raionului Anenii Noi, ne-a spus că deocamdată negocierile nu au început. „Gunoiştea nu e a noastră, ci a Primăriei Chişinău. Până acum nu a fost nicio mişcare. De doi ani nu am mai discutat despre această problemă. Atunci am întrerupt discuţiile fiindcă Chişinăul ne-a spus că a găsit o altă soluţie", a menţionat preşedintele raionului. Problema e că după ce a fost închisă groapa de la Ţânţăreni, nici Anenii Noi nu are unde să ducă deşeurile.
 
De această dată tratativele trebuie duse la bun sfârşit, mai ales că nu există soluţii de alternativă. Speranţa că vom avea o fabrică de prelucrare a deşeurilor a fost spulberată. Investitorul italian, care a câştigat licitaţia şi căruia Consiliul Municipal Chişinău i-a alocat zece hectare de pământ pentru construcţie, a dispărut fără urmă. Asta după ce şase ani s-a luptat să-i convingă pe edili de necesitatea investiţiei şi a purtat numeroase tratative. „Italienii nu şi-au onorat obligaţiile asumate, încălcând graficul de îndeplinire a lucrărilor. Direcţia juridică a iniţiat procedura de reziliere a contractului", a declarat primarul general.
 
Toată lumea la curăţenie
Edilii-şefi ai Capitalei au cerut ajutor agenţilor economici pentru amenajarea teritoriile adiacente, dar şi directorilor instituţiilor de învăţământ. Ei speră că elevii vor face curăţenie în parcuri şi în curţile şcolilor. Consilierul Oleg Cernei ne-a spus că în acest an municipalitatea nu se poate baza pe susţinerea organizaţiei „Hai Moldova". „Ei sunt dispuşi să intervină, ca şi anul trecut, în luna mai, dar e prea târziu să aşteptăm până atunci. În mai ne vom plimba prin parcuri şi vom strânge floricele", a spus sfetnicul primarului.
 
Primăria Chişinău nu şi-a respectat angajamentul
Groapa de gunoi din Ţânţăreni, raionul Anenii Noi, are o capacitate de 44 milioane de metri cubi şi a fost dată în folosinţă în anul 1990. S-a preconizat să fie exploatată timp de 20 de ani. Administraţia Capitalei şi-a luat angajamentul să achite impozitul funciar, plata pentru amenajare şi impozitul pe venit. Însă până în 2007 nu a achitat niciun leu.
 
Investitorul italian a dispărut
Primăria oraşului Chişinău este în căutarea unui alt investitor pentru construirea fabricii de prelucrare a deşeurilor solide. „Engineering Consulting" SRL, firma italiană care a câştigat dreptul de face acest lucru, se pare că şi-a pierdut interesul pentru proiect. Lucrările de construcţie trebuiau să înceapă în primăvara anului trecut, dar nu s-a făcut nicio mişcare, încălcându-se astfel planul de lucru stipulat în contract. Concursul pentru selectarea investitorului a avut loc în 2006.
 
Contractul a fost încheiat de majoritatea comunistă din Consiliul Municipal Chişinău şi primarul interimar Vasile Ursu. Ulterior, în iunie 2009, primarul interimar Nistor Grozavu, membru al Partidului Liberal, a semnat un contract adiţional, care schimba conţinutul unor prevederi. Compania italiană urma să investească în construcţia fabricii aproape 200 de milioane de euro. După ce consilierii au votat pentru alocarea unui teren de zece hectare pe teritoriul staţiei de epurare din Chişinău, a fost elaborat un grafic de executare a lucrărilor. Şi tocmai în momentul când nu mai existau piedici pentru demararea construcţiei, „Engineering Consulting" a dispărut fără urmă.
 
 
ADEVARUL
0