1196

Şoc în fotbalul moldovenesc! Excluderi şi sancţiuni dure

Federaţia Moldovenească de Fotbal a decurs astăzi, 22 februarie, la una din cele mai dure decizii din istoria fotbalului moldovenesc.

Forul de profil, în cadrul Şedinţei Comitetului de Etică, a exclus din fotbal Preşedintele Onorific al clubului din prima ligă FC Sfântul Gheorghe Suruceni, Valeriu Reniţă şi antrenorul aceluiaşi club, Sergiu Caraman.

De remarcat că cei doi nu au fost prezenţi la această şedinţă a Comitetului de Etică.

Valeriu Reniţă a primit o suspendare din fotbal pentru cinci ani de zile şi o amendă de 15 000 dolari SUA, în timp ce Sergiu Caraman nu va mai avea drept să antreneze, nici să desfăşoare o altă activitate fotbalistică, timp de doi ani, deasemeni îi va fi aplicată o amendă de 8 000 dolari SUA.

Această decizie a fost luată după ce şase fotbalişti ai grupării din Suruceni au depus plângeri la Federaţia de Fotbal. Este vorba despre jucătorii Mihail Plătică, Alexandru Vremea, Petru Ojog, Eugen Celeadnic, Veaceslav Posmag şi Ion Rîmbu.

Comitetul de Etică al FMF a hotărât că Valeriu Reniţă şi Sergiu Caraman, în activitatea lor în cadrul clubului FC Sfîntul Gheorghe Suruceni au săvârşit acţiuni, care contravin normelor statutare şi regulamentare ale FMF, acţiunile acestora căzând sub incidenţa prevederilor art. 60 si 76 ale Codului Disciplinar al FMF, art. 3, 4, 7, 10, 15 (redacţia 2007) şi art. 4, 5, 6, 9, 15, 21 ale Codului de Etică al FMF (redacţia 2011).

Decizia FMF poate fi atacată cu recurs în timp de 3 zile –Valeriu Reniţă, respectiv 7 zile –Sergiu Caraman.


jurnal.md

0
Luchthaven27 Февраля 2012, 22:38
L
Luchthaven27 Февраля 2012, 22:38
...Diplomat olandez: Locuitorii din Moldova si Balcani nu sunt europeni...

Si tu te simti dator sa postezi tampeniile debitate de un idiot incult?    :(

0
  • 0
  • 0
vit197627 Февраля 2012, 22:39
vit197627 Февраля 2012, 22:39
0
  • 0
  • 0
dragos ro27 Февраля 2012, 22:40
D
dragos ro27 Февраля 2012, 22:40
Luchthaven
...dragos ro : "... Diplomat olandez: Locuitorii din Moldova...

nu stiu, retardatul nu a zis nimic de Romania. :)

0
  • 0
  • 0
igrock07427 Февраля 2012, 22:41
I
igrock07427 Февраля 2012, 22:41
vit1976
......

ихная родина в гробу:)))) куда они тоже попадут скоро:))

0
  • 0
  • 0
Luchthaven27 Февраля 2012, 22:46
L
Luchthaven27 Февраля 2012, 22:46
dragos ro
...nu stiu, retardatul nu a zis nimic de Romania. :)...

Romania este deja stat membru UE... ;) Ceilalti sunt candidati la aderare... :)))

igrock074
...ихная родина в гробу:)))) куда они тоже попадут скоро:))...

+ 1

0
  • 0
  • 0
zenden27 Февраля 2012, 22:52
zenden27 Февраля 2012, 22:52
...Un fost diplomat si ziarist olandez afirma ca est-europenii,...

респект!!!       Поставил выскочек-молдаван на место!
цыганам не место в европе!

0
  • 0
  • 0
________SS________27 Февраля 2012, 23:32
_
________SS________27 Февраля 2012, 23:32
...Acestia nu sunt albi!...

prietenul din congo nu știe să deosebească albul de azuriu cumva?

...Nimeni din Balcani nu stie ce e un costum Chanel, nu cunoaste arta culinara a lui Bokus, nu stie de Pippi Longstocking, gradinile englezesti, eseurile lui Montaigne, jucariile Lego", a scris Lanschot...

ăăăă... Cam 96% din danezi și suedezi știu doar de Lego și Pippi, iar de restul porcăriilor enumerate de porcul cu nume de porc nici nu au auzit. Și nici de porcul ăsta cu nume de porc tot n-au auzit. Hai să-i dăm afară din UE!

0
  • 0
  • 0
________SS________27 Февраля 2012, 23:35
_
________SS________27 Февраля 2012, 23:35
Luchthaven
...dragos ro : "... Diplomat olandez: Locuitorii din Moldova...

+1.
 
Suferă de șoc cultural, ratatul de porc, nu merită republicate tâmpeniile frustraților.

...orasele din Kosovo arata mai degraba ca localitati din Irak, nu din Uniunea Europeana...

normal, că doar a fost război după juma de secol de comunism deasupra. Cum ar vrea să arate? Ca Parisul?

0
  • 0
  • 0
lerma27 Февраля 2012, 23:38
L
lerma27 Февраля 2012, 23:38
..."Nimeni din Balcani nu stie ce e un costum Chanel, nu cunoaste arta culinara a lui Bokus, nu stie de Pippi Longstocking, gradinile englezesti, eseurile lui Montaigne, jucariile Lego", a scris Lanschot...

наркаман конченый.

0
  • 0
  • 0
________SS________27 Февраля 2012, 23:40
_
________SS________27 Февраля 2012, 23:40
lerma
...dragos ro : "... "Nimeni din Balcani nu stie ce e un...

uăi, cine-i Bokus? De Bachus am auzit, da iaca de Bokus - nu. Au să mă dea afară din ioropa?

0
  • 0
  • 0
4y63639828 Февраля 2012, 03:08
4
4y63639828 Февраля 2012, 03:08
________SS________
...uăi, cine-i Bokus?...

видать какой нибудь голандский педик которого должны знать эуропейцы =)))

0
  • 0
  • 0
Luchthaven28 Февраля 2012, 10:51
L
Luchthaven28 Февраля 2012, 10:51
________SS________
...Suferă de șoc cultural...

ma intreb cum este posibil ca un asemenea dobitoc sa ajunga diplomat si inca intr-o tara civilizata, asa cum este Olanda? :(

0
  • 0
  • 0
Luchthaven28 Февраля 2012, 10:51
L
Luchthaven28 Февраля 2012, 10:51
________SS________
...Suferă de șoc cultural...

ma intreb cum este posibil ca un asemenea dobitoc sa ajunga diplomat si inca intr-o tara civilizata, asa cum este Olanda? :(

0
  • 0
  • 0
________SS________28 Февраля 2012, 21:09
_
________SS________28 Февраля 2012, 21:09
Luchthaven
...________SS________ : "... Suferă de șoc cultural..."...

+1.
 
L-a mai și încurcat pe La Fontaine cu Montagne, berbec drogat :)

0
  • 0
  • 0
Luchthaven28 Февраля 2012, 21:24
L
Luchthaven28 Февраля 2012, 21:24
________SS________
...+1. L-a mai și încurcat pe La Fontaine cu Montagne,...

Eu cred ca dobitocul asta a fost coleg cu Kuzmin la Academia diplomatica... ;)

0
  • 0
  • 0
________SS________28 Февраля 2012, 22:26
_
________SS________28 Февраля 2012, 22:26
Luchthaven
...Eu cred ca dobitocul asta a fost coleg cu Kuzmin la...

și totuși mă face ceva să cred că olandezul n-a zis astea ci sunt niște invenții de-a jurnaliștilor bulgari. Nu cred că un diplomat poate fi atât de nediplomatic.

0
  • 0
  • 0
mos_craciun29 Февраля 2012, 01:18
M
mos_craciun29 Февраля 2012, 01:18

http://www.youtube.com/watch?v=Z5HSQ4WJzcE
 
Garcea casca morbid sub casca
Putem asocia vizual cu fantoma lui pla fleasca
Europa si.o ia la mwe
Nu vrea sa recunoasca
Ca si.a vazut doar interesele si nu poa' sa recunoasca
Va lasam si noi vreo 14 ani la mila lu` Stalin
Sau in lagar 30 de ani pe insula Sahalin
Inc amuscam si.avem venin
Hai sa ne trezim !
Cand o sa intre Istanbul in Europa, noi o sa iesim.
Aveti 2 la geografie, suntem la nord de Balcani
Si manca.mi.ati pla vesnic, romanii nu sunt tigani !
N.avem regi sau imparati, caci am fost abandonati
Cand mureau pe front bunicii nostri inghetati
Ati fugit cu totii intr.un exil de lux sa luptati ptr noi
Iar noi acum.. ne cautam eroi
Post comunistii ne.au vandut si ne.au vandut si tara
Si vezi copii de 14 ani purtand tricou cu Cheguevara
Manca.mi.ati pla toti in o mie si una de nopti de vara
N.am suflet, n.am sange, n.am apucaturi de cioara
Nu traim in Balcani, studiati istoria reala.. Nu cea din scoala.
De ce alegeti mereu calea usoara?
Patrulati in 4 labe, v.ati pierdut umoru
Plangeti toti ca niste pzde, columpus [?!] taiati sonoru

Esti erou in Romania
Esti un soclu de muste
Ai ceva nespus de bun de spus.. vor sa te.mpuste
Posteritate ane va intoarce posterioru`
Si atunci fiind foarte praf o sa.i dam cu picioru` .
Esti erou in Romania
Esti un soclu de muste
Ai ceva nespus de bun de spus.. vor sa te.mpuste
Posteritatea ne va intoarce posterioru`
Si atunci fiind foarte praf o sa.i dam cu picïoru` .

0
  • 0
  • 0
________SS________29 Февраля 2012, 01:42
_
________SS________29 Февраля 2012, 01:42
mos_craciun
...http://www.youtube.com/watch?v=Z5HSQ4WJzcE Garcea casca...

încă nu te-au lustrat, căcăciune?

0
  • 0
  • 0
Luchthaven29 Февраля 2012, 17:53
L
Luchthaven29 Февраля 2012, 17:53
________SS________
...încă nu te-au lustrat, căcăciune?...

idiotul asta nu e cumva Onotolii, care se da drept roman?

0
  • 0
  • 0
________SS________01 Марта 2012, 00:59
_
________SS________01 Марта 2012, 00:59
Luchthaven
...idiotul asta nu e cumva Onotolii, care se da drept...

seamănă la caligrafie?

0
  • 0
  • 0
mos_craciun01 Марта 2012, 01:44
M
mos_craciun01 Марта 2012, 01:44
________SS________
...seamănă la caligrafie?...

Poți să iți lauzi prietenul pentru că e foarte deștept.
S-a prins că eu scriu cu " î " din  " ă " și cu " ș " din " ț ".
Deci e aceeași caligrafie....... :)))))))

0
  • 0
  • 0
________SS________01 Марта 2012, 02:07
_
________SS________01 Марта 2012, 02:07
mos_craciun
...Poți să iți lauzi prietenul pentru că e foarte deștept....

studiază dexul, boule.

0
  • 0
  • 0
mos_craciun01 Марта 2012, 02:30
M
mos_craciun01 Марта 2012, 02:30
________SS________
...studiază dexul, boule....

Cei mă capră moldoveană nu iți place cum am caligrafiat litera Ț sau Ș????
Ori de la atâta borhot de sfeclă nu mai bunghești bine monitorul?

0
  • 0
  • 0
________SS________01 Марта 2012, 12:31
_
________SS________01 Марта 2012, 12:31
mos_craciun
...Cei mă capră moldoveană nu iți place cum am caligrafiat...

te-am sfătuit să verifici semnificația cuvintelor pe care le utilizezi, boule.

0
  • 0
  • 0
Luchthaven01 Марта 2012, 12:51
L
Luchthaven01 Марта 2012, 12:51
________SS________
...te-am sfătuit să verifici semnificația cuvintelor pe...

"bunghești" - cuvant folosit doar in Moldova... Concluzia: boul este BOUR! ;)))

0
  • 0
  • 0
________SS________01 Марта 2012, 18:02
_
________SS________01 Марта 2012, 18:02
Luchthaven
..."bunghești" - cuvant folosit doar in Moldova... Concluzia:...

borhot tot moldovenism este. Vine de la ”borhotește”, cuvânt care descrie procesul de fermentare a ceva organic.

0
  • 0
  • 0
whitehouse02 Марта 2012, 10:41
W
whitehouse02 Марта 2012, 10:41
________SS________
...borhot tot moldovenism este. Vine de la ”borhotește”,...

SS, zi te rog tu vreo firma, esti mai capos, stii multe.

0
  • 0
  • 0