Zece cetăţeni iranieni și afgani reținuți la frontiera moldo-română
Zece cetăţeni din Iran şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 3 și 41 ani, au trecut ilegal frontiera, din Republica Moldova în Romania, traversând râul Prut pe gheaţă, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Potrivit sursei, în data de 19 februarie, în jurul orelor 7.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, polițiștii de frontieră români cu sistemul optronic de recunoaștere au observat în apropierea râului Prut, mai multe persoane care nu-și justificau prezenta în zonă.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de polițiști de frontieră care a depistat pe malul drept al Prutului, 10 persoane care trecuseră din Republica Moldova în România pe podul de gheață.
După ce au fost identificate, persoanele reținute au fost conduse de urgență la spitalul din localitatea Răducăneni, unde au primit asistența medicală.
Polițiștii de frontieră au întocmit celor în cauza lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare pe teritoriul României prin trecerea ilegala a frontierei de stat. Incidentul a fost cercetat de polițiștii de frontieră ieșeni în comun cu autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova.
unimedia.md