Vezi cele mai deocheate porecle pe care le poartă moldovenii!

  Zinga-Zinga, Cerul Măsii, Ciuciu, Caragaţă, Şovăilă ş.a. – sunt câteva dintre poreclele frecvent întâlnite la moldoveni. În satele în care o bună parte din oameni poartă acelaşi nume, pentru a evita confuziile, în discuţii, oamenii se disting după porecle. Acestea pot fi noi, dar şi vechi, de sute de ani, avându-şi originea în calităţile  şi defectele bunicilor şi străbunicilor celor care le poartă. Unii urmaşi se ruşinează să poarte aceste adevărate perle ale oralităţii noastre, alţii îşi poartă cu demnitate poreclele.

„Mă bucur că este o pasăre măiastră”

Ştefan Culea, în vârstă de 52 de ani, originar din Slobozia Mare, raionul Cahul, poartă porecla „cucu” pe care a moştenit-o de la tatăl său. „O port de mai bine de şapte decenii. Un frate de-al tatei, în copilărie, nu pronunţa corect numele de familie, spunea „pupu-pupu” în loc de Culea, până când, într-o zi, a spus şi „Cucu”. De atunci, noi, trei fraţi din familie, avem porecla Cucu. Nu mă supăr pentru că n-am de ce, aşa mă cunoaşte lumea din sat, mai ales că acum am şi un incubator pentru scoaterea puilor. Pe incubator am rugat un pictor să-mi scrie „CUCU”, aceasta e denumirea firmei”, mărturiseşte şotios bărbatul. Ştefan Culea are trei copii care, la fel, sunt Cucu. „Mă bucur, porecla mea este o pasăre măiastră”, afirmă bărbatul.

Caragaţă, femeia vorbăreaţă

Pentru slobozeni, porecla nu este o ruşine şi asta o dovedesc şi firmele deschise în sat. De exemplu, Ecaterina şi Nicanor Căpăţână poartă porecla Şovăilă. Oameni gospodari şi cu un dezvoltat simţ al umorului, aceştia şi-au denumit şi mica afacere din sat „Şovăilă”. „Porecla este moştenită de la bunicii soţului, pentru trăsătura pe care au avut-o. Aşa ne poreclesc şi pe noi, deşi parcă nu şovăim”, crede Ecaterina Căpăţână.
La Slobozia Mare mai circulă şi porecla Caragaţă, care îşi are originea în limbuţia femeiască. Olgăi Chiciuc sătenii îi spun „Olga Caragaţă”, ea lucrează în calitate de asistent social în sat. „Suntem mai multe femei cu numele Olga Chiciuc în sat şi când se spune „Olga Caragaţă”, toată lumea ştie despre cine-i vorba. Nu mă supăr pe poreclă, căci şi buneii, şi străbuneii erau ai lui Caragaţă”, povesteşte slobozeanca.

Cepeleagul şi Trei capişi

În localitatea Coştangalia, r. Cantemir, fostul judeţ Cahul, în toate cele 334 de case, găseşti câte o poreclă. Aşa se cunoaşte lumea, aşa se strigă, îmi povesteşte secretara primăriei, Elena Hantea. „Fiecare om are poreclă. După măritiş sunt Hantea, iar de la părinţi porecla îmi este Tampizoaia, de la numele de familie Tampiza, iar de la soţ am porecla Cepărică, de la cepurile de butoaie pe care le făcea, acum jumătate de secol, bunelul soţului. Aşa-mi spun: Elena Hantea, Tampizoaia a lui Cepărică”, râde femeia.

În timp ce discutam, secretara îmi spunea ce porecle mai întâlneşti în sat: Bau, Capitalistu’, Neamţu’, Moga, Dulău, Jambon, Bucălău, Bărdănoasa, Pomană, Bomboană, Puţică, Ciuciu, Fărâmă, Trei capişi şi multe altele.
„Ştiu că sunt Trei capişi. Mi-au dat-o încă din copilărie. Eram cam cepeleag şi, chiar dacă acum vorbesc normal, aşa am rămas”, ne mărturiseşte Grigore Rotaru, tată a două fete.

„Motea lui din tinereţe sunt eu, la bătrâneţe!”

„Tatei, Petru Popov, îi spune Neamţu’, pentru că-i cu părul bălan şi seamănă cu un neamţ. Şi mie îmi spune Neamţu’”, se destăinuie Petru Popov în vârstă de 23 de ani.

„Bărbatul meu, Mihai, în tinereţe s-a iubit cu o fată pe care o chema Motea. De atunci, el poartă porecla Motea, apoi aceasta a trecut şi la mine. Eu sunt Motea, pentru iubirea lui din tinereţe. Aşa mă strigă lumea, „Domnica Motea”, în loc de Munteanu. „Motea lui din tinereţe sunt eu, la bătrâneţe!”, spune râzând zgomotos femeia.
Vasile Munteanu vine dintr-o familie de muzicieni. „Tata şi bunelul au cântat la vioară, eu cânt la acordeon, deşi îmi câştig pâinea ca lemnar. Porecla Zinga-zinga o am de la vioara bunelului. Aşa îi spunea lumea pe timpuri, când bunelul cânta la şezători în sat”, mărturiseşte bărbatul. Şi copiii săi – Doiniţa, Cristina, Grigore, au moştenit aceeaşi poreclă.

Ciuciu, de peste un secol

Ce poreclă aveţi, dle Gheorghe Lungu? Zâmbind şi strângându-şi  împreună mâinile bătătorite de muncă, îmi spune: „Bunelul meu, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, decedat în 1941, avea un câine foarte mare, de care se temea toată lumea din sat. Îl chema Ciuciu. De atunci, ni se trage porecla pe care o am şi eu. Are peste o sută de ani, dacă eu am 75”, îmi explică moşul. Bărbatul se mândreşte că este al lui Ciuciu, pentru că şi bunelul, şi taică-său erau oameni gospodari, fiind mereu fruntea satului. „Iată că, din cei patru copii ai mei, numai unul este lângă mine, căreia îi spune Ciuciu. Ceilalţi sunt plecaţi în lume”, oftează bătrânul.
În raionul Orhei şi unele sate se cunosc după supranume, de exemplu, locuitorilor din Cişmea le spun Arici, de la Mitoc – Broscoi, celor din Mălăieşti – Porci, iar locuitorilor din Brăviceni – Cioroi.
„La noi la Cişmea, cele mai răspândite nume de familie sunt Panco, Gorbatovschi, Maleţchi, Rudăi şi, desigur, se cunosc numai după porecle. La alde Gorbatovschi la toţi li se spune Cotcodacii. Cu numele „Mihai Gorbatovschi” sunt vreo zece bărbaţi, desigur la unii se deosebeşte patronimicul. Porecla ne ajută să-i găsim. Unul e Moniţoiul, altul – Cerul Măsii, celălalt – Cucoş, al patrulea Căciulă ş.a.m.d.”, spune Dumitru Panco, funcţionar la primărie.
„Ştiu că sunt Căciulă. Aşa-i spuneau tatălui meu şi-mi spun şi mie. Cred că vine de la o căciulă de-a bunelului pe care o purta mereu. Este o poreclă a neamului meu!”, se laudă Dumitru Panco.

„Îmi spun Mihai Scurmă şi copiii în copilărie îmi spuneau aşa. Mă supăram foc. Acum îmi spun Mişa Cerul Măsii, aceasta vine de la tata, care lucra paznic la livadă, unde mergeau copiii la furat. Tata nu înjura de cele sfinte, dar spunea sudalma „Cerul Măsii!”. Aşa sunt eu, bunel de-acum, al lui Cerul Măsii”, ne explică provenienţa supranumelor sale, Mihai al lui Andrei Gorbatovschi.

Moştenite din moşi-strămoşi

În cartea sa „Studiu asupra numelor de persoane”, doctorul în filologie, Maria Cosniceanu, scrie că cea mai numeroasă categorie de nume au la bază porecle. Poreclele sunt cuvintele ce fac parte din lexicul activ al limbii şi pe care spiritul creativ al poporului îl atribuie unor indivizi în corespundere cu diferite aspecte ale vieţii lor.  „Existenţa poreclelor a fost explicată în primul rând ca rezultat al dorinţei de a ironiza, de a biciui defectele indivizilor – personale, fizice, psihice, năravuri, obiceiuri, ocupaţii, felul de a vorbi, de a se îmbrăca. De exemplu, Rufă, Suman, Sclifosu’, Dârdală. Foarte variate sunt numele ce se referă la particularităţile corpului: Buzatu, Bărbosu, Bolfosu.”

Potrivit Mariei Cosniceanu, în popor, o persoană se deosebeşte prin semnalarea unei calităţi sau a unui defect pe care-l are, de unde îi vine porecla sau numele. Deseori poreclele se extind asupra tuturor membrilor familiei, care nu au calitatea respectivă. Nu înseamnă că dacă cineva are numele sau porecla Prostu’, Chioru’, Urâtu’, Bolfosu’ aceasta este trăsătura lui. Numele şi porecla se moştenesc şi oamenii nu trebuie să acorde atenţie exagerată acestor porecle, ca să nu se simtă lezaţi.

jurnal.md