663

Află cum se circulă în R.Moldova după o noapte de ninsori abundente

 
În urma ninsorilor abundente de noaptea trecută, se circulă cu dificultate în regiunea de nord și vest a republicii, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
 
Circa 464 de drumari și 410 autospeciale au fost implicate pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire și distribuire a materialului antiderapant de pe traseele naționale. În această dimineață drumarii pot fi întâlniți și pe drumurile locale aflate în gestiunea MTID unde execută lucrări de deszăpezire.
 
Situaţia pe drumurile din municipiul Chişinău se arată una complicată, cu pericolul creării de blocaje în trafic. Stratul de zăpadă măsoară până la 30 cm, informează Serviciul de presă al Primăriei Chișinău. Pe parcursul nopţii trecute, au fost implicate 66 autospeciale ale Regiei "Exdrupo" şi 42 - ale Regiei Locative. S-a intervenit pe arterele principale şi pe străzile unde circulă transportul public, la curăţarea zăpezii şi la împrăştierea materialului antiderapant, fiind presurată o cantitate de 530 m³ de nisip cu sare. Primăria Chişinău solicită conducătorilor auto să renunţe la deplasări în această perioadă, să  lase maşinile acasă şi să beneficieze de serviciile de transport public, pentru a evita crearea ambuteiajelor pe străzi. Utilizarea transportului privat este recomandată doar în cazuri de urgenţă.
 
Conform ultimelor informații parvenite de la autoritățile române, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, trenurile de pe cursa Chișinău-București și București-Chișinău se rețin în orașul Focșani, România pentru 3-4 ore. Pe teritoriul Republicii Moldova toate trenurile circulă în regim normal, iar echipele de deszăpezire CFM lucrează non-stop.
 
Stațiile și Gările Auto Chișinău, de asemenea informează despre sistarea curselor Chișinău-Iași de la orele 6:30, 7:00 și 7:45.  În această dimineață, din Gara de Sud a plecat doar ruta de tranzit de la ora 8:45, Orhei-Chișinău-Suceava.
 
Cursele aeriene sunt operate conform orarului, mai informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
 
 Totodată, punctele de trecere a frontierei Leușeni-Albița, Cahul-Oancea și Giurgiulești-Galați rămân închise. Restricțiile sunt valabile pentru toate categoriile de vehicule, până la o dată ce va fi comunicată ulterior.
 
arena.md
0