543

Socialiştii propun AIE să înainteze candidaturi pentru funcţia de şef al statului


Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) urmează să propună candidaturi pentru funcţia de şef al statului, care vor fi ulterior discutate împreună cu "grupul Dodon". Declaraţii în acest sens au fost făcute astăzi de Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, transmite MOLDPRES.


Dodon a specificat că pînă acum nu a fost contactat de liderii AIE pentru a începe negocierile privin alegerea şefului statului, însă speră că pe parcursul următoarelor zile vor demara discuţiile.


"Noi le-am propus celor din AIE să găsească cîteva candidaturi apartinice şi să le propună spre discuţii. Este important ca atunci cînd o să numim data alegerilor preşedinteleui să avem deja cîteva candidaturi care să fie discutate", a spus Dodon.


Deputatul a mai adăugat că socialiştii au înregistrat un proiect de hotărîre pentru ca alegerile preşedintelui să aibă loc la 29 februarie, însă nu ştie dacă acesta va fi susţinut de fracţiunile parlamentare. "Este clar că pînă miercuri că o decizie în acest sens va fi luată în interiorul alianţei îmnpreună cu noi şi poate cu cineva din opoziţie", a precizat Dodon.


După ce liderii AIE au anunţat că renunţă deocamdată la organizarea referendumului în favoarea revenirii la procedura de alegere a şefului statului în Parlament, speakerul Marian Lupu a declarat că data alegerilor va fi stabilită la 16 februarie, în cadrul primei şedinţe din sesiunea primăvară-vară a Legislativului.


Liderii fracţiunilor parlamentare a partidelor din AIE au spus, ieri, la o emisiune televizată, că preşedintele ţării trebuie ales în primul tur al alegerilor ordinare, notează MOLDPRES.


moldpres.md
 

0