1123

BIG FISH. “Cei mai mari” traficanţi de droguri din Republica Moldova au fost reţinuţi! | InDirect

Angajaţii Comisariatului de poliţie din raionul Donduşeni în colaborare cu ofiţerii Direcţiei antidrog din cadrul Departamentului de poliţie al Ministerului Afacerilor Interne, au documentat, pe parcursul lunii ianuarie, curent, activitatea unei filiere specializate în afaceri cu droguri. Potrivit cercetărilor polițienești, persoanele implicate cultivau şi comercializau paie de mac în proporţii deosebit de mari
Astfel, recent, ca rezultat al unei operațiuni de specialitate, oamenii legii au reținut 2 suspecţi: un cuplu din ssatul Baraboi, raionul Dondușeni. Femeia, în vârstă de 55 de ani şi soțul acesteia, în vârstă de 53 de ani, au fost surprinşi de forțele de ordine în momentul în care încercau să pună în vânzare 12 pahare de paie de mac. Specialiștii au estimat suma drogurilor ridicate la cifra de 4 000 lei. 
Actualmente, cazul este cercetat de poliție în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, căilor de distribuire a drogurilor și persoanelor implicate în afacere. În privința soților a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin. 3 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiți vinovați de «Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare» cei doi riscă să "locuiască" până la 7 ani după gratii.
 
detalii si video pe http://indirect.md/?p=1711
0